Foto: Facebook/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Foto: Facebook/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale

Astăzi, 31 august, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a anunțat că va acorda un ajutor financiar, în valoare de 26.046.778 lei, pentru cei care cresc animale.

Astfel, se efectuează plata ajutorului de stat în sectorul creșterii animalelor, solicitat prin cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna iunie și în trimestrul II al anului 2022.

Sprijinul financiar provine de la bugetul de stat

Suma autorizată la plată este în valoare de 26.046.778 lei și se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, pentru solicitanții care au accesat această formă de ajutor de stat, în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor”, se arată în comunicatul distribuit pe contul de Facebook.

Seceta a afectat 35 de judeţe din țară

De asemenea, Ministerul Agriculturii a precizat, tot în cursul zilei de astăzi, că seceta a afectat 450.198 hectare în 35 de judeţe.

Pentru culturile de toamnă recoltate, situaţia suprafeţelor calamitate pentru care s-au întocmit procese-verbale de constatare a pagubelor este în curs de finalizare la prefecturi. De aceea, aceasta este dinamică şi poate suferi modificări”, precizează reprezentanţii MADR, potrivit Agerpres.

Cele 35 de judeţe care au raportat pagube din cauza secetei sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea.

Articolul precedentO femeie a fost condamnată la 45 de ani de închisoare, pentru postările sale de pe internet
Articolul următorFuncționar al Finanțelor din Sibiu, cercetat pentru luare de mită: cerea bani de la contribuabili pentru a le pune la dispoziție formulare
Jurnalist full-time / Pesimist part-time