Câteva ore ne mai despart până la votul din Parlament pe moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva Guvernului Orban și nu se putea să treacă momentul fără comentarii din partea principalilor actori politici. Unul dintre aceștia, europarlamentarul Rareș Bogdan, care nu pierde ocazia de a-și încuraja colegii liberali. Rareș Bogdan este convins că PNL este tot ceea ce a avut vreodată mai bun țara, astfel încât concluzia este că moțiunea nu ar avea nicio șansă, iar premier va rămâne un liberal. Una caldă și alta rece însă în „discursul” europarlamentarului, care este totuși printre puținii liberali care recunosc că traseismul este o problemă în acest moment în PNL.

Guvernul NU va cădea mâine. Fiți fără grijă. Ludovic Orban și Guvernul PNL continua și de mâine. Cu toate prerogativele intacte. PSD poate să se gândească, eventual, să facă o propunere de a intra la guvernare…… peste exact……… 4 ani și 3 luni. Până atunci Premierul îl va da PNL. Ca să nu avem discuții. Și încă ceva, hai să încetăm cu traseismul măcar în ultimul ceas. Ne-am făcut suficient de băcănie, de parcă nu am avea noi oameni suficient pricepuți, buni, foarte buni, excepționali, admirabili, dedicați comunităților din care fac parte și am fi nevoiți să luăm tot felul de personaje care astăzi vin la noi, pentru ca mâine să ne trădeze fără să clipească”, scrie Rareș Bogdan pe Facebook.

Articolul precedentAfacerile cu iz penal ale viceprimarului Țigănuș, Sectorul 5: contracte de 10 milioane euro pentru un SRL de apartament
Articolul următorȘedință de Guvern încărcată pentru Orban