Tranzacții între partide, învârteli și alte socoteli. Iată o stiuație des întâlnită în politica românească, încă de dinainte de anii 2000. Suntem obișnuiți cu asta și aproape că nu ne mai miră nimic. Dacă alianțele trecute între social democrați și liberali ne-au pus un pic pe gânduri, iată că noua alianță de la Vâlcea, cea între PSD și… PER pune adevărate semne de întrebare.

În mod cert vorbim despre o alianță care, la o primă vedere pare fără niciun beneficiu. Privit în detaliu, însă putem observa și beneficiile care, în mod surprinzător, nu ar fi ale PSD-ului, ci ale PER, cel condus la Vâlcea de Mircia Gutău, cunoscut în județ drept un personaj cu un simț al moralului aproape inexistent.

În aparență, Constantin Rădulescu (PSD), și-ar securiza funcția de președinte al Consiliului Județean. În realitate, nimic nu este sigur, zarurile putând în orice secundă să-l fenteze, rezultând un eșec de proporții atât pentru filiala locală, cât și pentru PSD, în general. Știm cu toții cât de repede se rostogolesc gafele locale înspre centru!

Ce va „obține” PSD din această „tranzacție”?

În primul rând, există marea posibilitate ca PSD să-și rărească atât voturile cât și, ulterior, consilierii locali, fiind căpușați de PER-ul lui Gutău care, în mod ironic, la nivel județean nu există.

În plus, tot din categoria „inconvenientelor” greu de sesizat, PSD se poate trezi că în 2024 va deveni a patra forță politică pe plan local, după PNL, USR PLUS și… PER.

De asemenea, așa cum menționam anterior, Rădulescu pare din ce în ce mai puțin bătut în cuie, atunci când vorbim despre șefia CJ-ului. Ceea ce, în mod evident, lasă loc unei întrebări: Este această alianță păcăleala secolului la Vâlcea?

Ziarul de Investigații

Articolul precedentPSD se poate baza pe ALDE la moțiunea împotriva guvernului, iar Tăriceanu știe și când ar trebui depusă
Articolul următorCroitoru, foc și pară, după ce USR a somat PNL să-l retragă din cursa pentru Sectorul 5
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.