Cu 31 de proiecte pe ordinea de zi a ședinței de final de martie, Consiliul Local al Sectorului 5 al Capitalei a avut, astăzi, o zi plină. Printre cele mai importante proiecte citite și supuse la vot astăzi s-au numărat:

  • Punctul 3: proiect de hotărâre privind constituirea la nivelul Sectorului 5 a Centrului de Inovare și Imaginație Civică Sector 5 și aprobarea Regulamentului de înființare, organizare și fucționare a acestuia – inițiator: Cristian Popescu Piedone; – a trecut cu 16 voturi pentru și 9 abțineri.
  • Punctul 4: proiect de hotărâre privind deschiderea terenurilor de sport din incinta unităților de învățământ preuniversitar de stat în Sectorul 5 al Municipiului București, pentru practicarea activităților sportive de către copii – inițiator grupul USR PLUS; – a fost votat cu 15 voturi pentru, 9 împotrivă și 2 abțineri.
  • Punctul 6: proiect de hotărâre privind aprobarea Metodologiei care determină modul de derulare a activității de salubrizare și igienizare a terenurilor virane din Sectorul 5, în vederea ducerii la îndeplinire a prevederilor Hotărârii Consiliului Local Sector 5, nr. 312/15.12.2018, cu modificări ulterioare – inițiator Cristian Popescu Piedone – cu 17 voturi, proiectul a trecut.
  • Punctul 7: proiect de hotărâre privind solicitarea aprobării de către Consiliul General al Municipiului București a dării în folosință gratuită Patriarhiei Române – Arhiepiscopia Bucureștior – Protoieria Sector 5 Capitală, de către Consiliul Local Sector 5, identificat cu un număr cadastral 215912, în vederea unui lăcaș de cult – inițiator Cristian Popescu Piedone; – proiectul a picat, cu 9 voturi pentru, 11 împotrivă, 6 abțineri.

A dat tunul și-a plecat! Încă 1 milion de euro fituiți de Florea, pe cântare

Contre și vorbe cu subînțeles, în ședința de final de martie de la Consiliul Local Sector 5

Consilierul local Cristian Laszlo (USR PLUS) a comentat, într-o intervenție directă, în ceea ce privește punctul 4 de pe ordinea zi că, la inițiativa grupului său de consiliu, s-ar fi lovit de reticența directorilor de școli, aceștia aducând fel de fel de scuze pentru a nu da curs proiectului.

S-a adus în discuție inclusiv problema personalului care ar trebui să supravegheze copiii aflați pe terenurile de sport ale școlilor, în momentul de față existând o penurie în acest sens, de vreme ce proiectul prevede ca supravegherea să fie asigurată de un cadru didactic.

S-a propus, ulterior, și un amandament, și anume pornirea proiectului pilot în momentul în care rata de incidență va scădea. Amendamentul, care se referă la amânare până la o dată ulterioară, a fost votat cu 15 voturi pentru, 9 împotrivă și 2 abțineri. La rândul său, proiectul a fost votat cu 15 voturi pentru, 9 împotrivă și 2 abțineri.

Terenul cerut de Patriarhia Română, refuzat de consilierii Sectorului 5

„Câte astfel de terenuri au fost date în folosință cu titlu gratuit pentru creșe în Sectorul 5?” s-a întrebat din sală. „Din câte știm noi, niciunul”, a răspuns edilul Cristian Popescu Piedone.

„Nu avem creșe în sector, nu avem grădinițe!”, s-a susținut, ca antiteză la adevăratele nevoi ale Sectorului. „Nihil Sine Deo”, a completat consilierul Țigănuș.

Mai mult decât atât, s-a pus în vedere faptul că ar exista o neconcordanță între suprafața cerută de Patriarhia Română și ceea ce se află, efectiv, pe proiectul de hotărâre. În cele din urmă, consilierii Sectorului 5 au votat împotriva atribuirii terenului cu titlu gratuit.

Articolul precedentVoiculescu dă detalii despre campania de vaccinare destinată copiilor
Articolul următorCîțu crede că românii au dreptul să protesteze, până la un punct: „Să respectăm legea”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.