Sursă foto: Facebook
Sursă foto: Facebook

Ne-am obișnuit cu traseismul politic, de-a lungul anilor. De la PSD la PNL și vicerversa, plus cei de la ALDE, mutați care cum le-a surâs mai mult.

Asta doar la partidele mari. Nu includ aici USR, dintr-un motiv foarte simplu: cel puțin la nivel declarativ, aceștia au eliminat din partid persoanele fost afiliate altui partid. Repet: cel puțin la nivel declarativ.

Prin traseism politic nu mă refer la cei care au părăsit un partid pentru că nu se mai regăseau în valorile acestuia. Care s-au dus la un alt partid și-au rămas acolo sau care au format un nou partid. Mă refer strict la cei care au făcut ping-pong între partide, după cum le-a părut mai profitabil.

Situația primarilor din Giurgiu

Primari care, înainte de alegerile locale, erau membri PSD. Au candidat și au câștigat mandatul din partea PNL. Acum, la un an după, s-au hotărât că sunt dezamăgiți de această mutare și revin la PSD.

Atunci când au trecut la PNL, primarilor giurgiuveni li s-au promis proiecte pentru comunităţile lor, bani pentru dezvoltare, li s-a promis marea cu sarea, dar, de fapt, au fost minţiţi cu neruşinare”, afirmă președintele PSD Giurgiu, Marian Mina.

Cu alte cuvinte, au părăsit PSD pentru mai mulți bani. În baza unor promisiuni, nu din convingere. Pentru că acei bani nu s-au materializat, s-au decis să revină la matcă, poate-poate primesc ceva. Tot așa, nu din convingere, din interes.

Puțin le pasă acelor primari că, în momentul în care au fost votați, lumea n-a pus ștampila pe roșu, a pus-o pe galben. Că, practic, fac slalom printre doctrine, doar de dragul fondurilor de la Stat.

Teoretic, dacă le păsa de comună și de votanți, ar fi făcut tot ce le stă în putință pentru a-i ajuta, indiferent de partidul din partea căruia ar fi câștigat mandatul. Probabil ar fi urmat exemplul primarului comunei Smârdan și ar fi apelat la fonduri europene, nu la bani ușori, pe promisiuni politice.

Dar asta ar fi însemnat cam prea mult de muncă reală.

De ce să nu te duci după cum bate vântul și de unde s-ar putea să sară banul? Sunt curioasă dacă acești primari, ca persoană fizică, vor mai fi votați și la următoarele alegeri, în condițiile în care fac rocadă de culori, așteptând ”să pice ceva”, în loc de chiar ”să facă ceva”.

Traseismul politic în ultimul timp

În 2019 și 2020, plecau de la PSD la PNL, două senatoare: Elena Hărătău și Roxana Pațurcă. N-ar fi fost nimic ieșit din comun, dacă, până la trecerea în PNL, cele două n-ar fi avut un discurs critic față de acesta.

Pe același principiu, la localele din 2020, 225 dintre candidații PNL la primării proveneau din PSD, iar 100 de la ALDE.

Asta, în condițiile în care PNL a declarat public că se opune traseimului politic.

În 2013, PNL voia să oprească acest traseism politic, prin lege. Propunerea era că, dacă părăsești partidul din partea căruia ai candidat, să pierzi și mandatul. Propunerea s-a prierdut undeva, pe la comisii.

În 2017, Ludovic Orban spunea că PNL va depune un alt proiect de lege, cu aceeași idee principală: interzicerea ideii de traseism politic. Ce s-a întâmplat cu el? Ca multe alte idei bune e suspendat undeva, între realitate și imaginație.

Teoretic, există două opțiuni: votezi omul sau partidul.

Omul îl votezi dacă ai încredere în el. Că ți-a făcut sau ai impresia că va face bine. Ce încredere să ai, pe de altă parte, într-un om care schimbă partidele constant? O fi nehotărât, o fi naiv. Niciuna dintre acestea două nu se pupă cu un politician eficient.

Partidul îl votezi din convingere sau ca să scapi de ”ăilalți”. Ce încredere să mai ai și-n partid, când tu votezi o culoare și te trezești, în câteva luni, că acea culoare s-a schimbat?

Și, după toate aceste mutări de trupe, tot ei sunt cei care se întreabă de ce românii nu mai au încredere în politicieni.

Articolul precedentSenatorul Bodog, despre testele de salivă împărțite în școli: „Trebuie să faci un lego ca să faci un test”
Articolul următorZiua de 30 noiembrie: semnificaţii istorice, politice, culturale şi religioase
Camelia BUCUR
Jurnalist neprietenos. Din 1999. Sau, cum ar spune unii, încă din mileniul trecut.