Terente Ioan este un român de 66 ani care, până de curând, era angajat în Marea Britanie. Între timp, bărbatul s-a îmbolnăvit, nu a mai putut munci și a fost concediat de angajatorul său, astfel că bărbatul s-a văzut în postura de a nu mai avea niciun venit, rămânând de izbeliște în Marea Britanie.
Terente Ioan a lucrat ani de zile la negru pentru patronul din Marea Britanie. Împins de împrejurări, bărbatul a început să cerșească
Ajuns la o vârstă înaintată, Terente Ioan s-a îmbolnăvit, lucru care nu a contat câtuși de puțin pentru patronii britanici, cei care l-au concendiat imediat ce nu a mai putut să-și îndeplinească sarcinile de muncă. Bărbatul a fost nevoit să înceapă să cerșească pentru a putea face rost de bani de mâncare. Locuind pe stradă o bună perioadă, omul a avut parte de multe neplăceri, inclusiv telefonul fiindu-i furat la un moment dat, astfel că, în lipsa acestuia, omul a pierdut orice contact cu apropiații săi.
În momentul de față, bărbatul a ajuns în spital, iar cazul i-a fost semnalat pe rețelele socializare de o femeie care lucrează în respectivul spital.
„Bună seara dragi mămici, nu are legătura cu grupul dar nu pot fi indiferenta!
Lucrez în spital și am întâlnit un pacient roman care este într-o situație foarte grea. Îl cheamă Terente Ioan și este din Iași, are două fiice Terente Mihaela și Terente Raluca Georgiană. Ce doresc eu este: poate o mămică din acest grup are acces la careva grupuri pe Iași, eu sunt din Galaţi și nu cunosc pe nimeni în Iași.
Omul a venit la munca aici, cum nu a știut limba au profitat niște nenorociți de el că îi face acte: NINO, card bancar etc, a muncit 2 ani la negru, firma cu care a venit l-a dat afară când s-a îmbolnăvit. Telefonul i-a fost furat, numere de telefon nu își aduce aminte. Așa a ajuns cerșetor. La 66 de ani abia vorbește, autoritățile de aici nu îl pot ajuta deoarece nu are acte. Să beneficieze de azil are nevoie de Settle Statment pe care nu îl are. Are doar un buletin. Atașez imagini cu el. Vă rog să îl ajutăm e ca și părintele nostru. Mă doare sufletul ca romanii noștrii își bat joc tot de ai noştrii!” se arată în apelul lansat pe rețelele de socializare, potrivit BZI.
Citește și: Marea Britanie, în criză de șoferi de camion după Brexit