Guvernul din Italia a făcut, ieri, o mutare importantă, atunci când vine vorba despre justiția din Peninsulă. Mai exact, o reformă deosebit de importantă pentru justiție a fost aprobată. Reforma urmează să dea cale liberă accelerării proceselor legate de violență sexuală, terorism, crimă organizată sau mafie. Așa cum era de așteptat, opoziția a contestat reforma, fără succes, însă.
Ministrul Justiției din Italia, Marta Cartabia, a explicat cum a fost posibilă aprobarea reformei, în ciuda opoziției care a făcut tot posibilul pentru a pune piedici
Ministrul Justiției, Marta Cartabia, a declarat că, în ultimele zile ar fi fost depuse multe amendamente care, ulterior, au fost retrase, ceea ce a permis ca reforma să fie prezentată în Parlamentul din Italia.
Prezenta reformă face parte din angajamentul premierului Mario Draghi, asumat în fața Uniunii Europene. Până în momentul de față, justiția italiană era cunoscută ca fiind greoaie și, cumva, contraproductivă, prezentând multe sincope.
„Obiectivul este de a obţine o justiţie rapidă care să respecte durata necesară a procedurii, asigurându-se totodată că procesul nu cade în uitare”, a declarat ministrul Marta Cartabia, la sfârșitule de guvern, citată de agenţia italiană de presă AGI, potrivit Agerpres.
Mişcarea 5 Stele, cel mai important partid parte din coaliția de guvernare din Italia, a tras un semnal de alarmă, susținând că termenele de prescripţie prevăzute în cadrul reformei care are ca scop accelerarea ritmului justiţiei, ar putea să schimbe modul de abordare a proceselor împotriva mafiei italiene.
Citește și: Din 6 august, Italia va introduce permisul de sănătate obligatoriu