Foto: Cotidianul.ro
Foto: Cotidianul.ro


Prețurile multor produse alimentare au crescut în Germania, în timp ce gramajul lor a scăzut, a avertizat Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, care a început controale la producătorii autohtoni. Odată cu creșterea explozivă a inflației, tot mai multe companii din Germania apelează la strategia denumită „shrinkflation”, prin care se reduce gramajul produselor în timp ce prețul este majorat, a dezvăluit Armin Valet, reprezentantul Oficiului Central pentru Protecția Consumatorilor, potrivit romaniatv.net.

Rata inflației din Germania crește în continuare, chiar dacă mai puțin decât fusese estimat

Prețurile de consum au crescut în luna iunie în medie cu 0,1% comparativ cu luna mai, în timp ce se aștepta o creștere de + 0,3% , potrivit presei italiene. Creșterile preţurilor bunurilor energetice (+ 38%) și produselor alimentare (+ 12,7%) rămân foarte mari, subvențiile guvernamentale pentru transport și combustibili contribuind la limitarea ratei inflației.

 „Creșterile ascunse de preț” s-au înregistrat mai ales în cazul produselor alimentare ieftine, cazurile fiind semnalate la magazinele cu discount din Germania

Protecția Consumatorilor din Hamburg a primit în ultimele luni numeroase reclamații, cum ar fi faptul că o friptură de miel din lanțul Aldi, care se vinde cu 6,99 de euro, are un gramaj de 300 de grame în locul celor 400 de grame anterioare. Potrivit unei alte reclamații, prețul unei pizza la discount Penny a crescut de la 2,49 la 2,99 euro, în timp ce greutatea s-a redus de la 460 la 410 de grame.

Economii și la rolele de hârtie igienică

„Un caz special ne-a fost semnalat de o femeie care a cumpărat de la Lidl, referitor la anumite tipuri de hârtie igienică. În pachet a rămas același număr de role, dar a fost redusă mărimea fiecăreia. Rezultatul analizei este că o rolă are acum cu aproximativ 3 metri mai puțină hârtie”, a mai comunicat Protecția Consumatorilor din Hamburg. Salata Bulgur de linte Olivano’s Pikant de la Netto Marken-Discount a început să se vîndă la cutie de 200 de grame în loc de 250 de grame, prețul crescând de la 89 la 99 de cenți. În acest caz, creșterea ascunsă a prețului înseamnă un procent de 39 la sută.

Președintele Consiliului Concurenței critică plafonarea prețurilor la carburanți: Această măsură ne-ar întoarce în comunism

Articolul precedentPreședintele Consiliului Concurenței critică plafonarea prețurilor la carburanți: Această măsură ne-ar întoarce în comunism
Articolul următorMinistrul Gabriela Firea anunță majorarea alocațiilor pentru 35.000 de copii aflați în grija statului