CFR Călători (Facebook)

CFR Călători a anunțat că va scumpi biletele din 1 iulie, astfel o călătorie de la București la Constanța la clasa a 2-a va costa 67 de lei cu IR, de la 55,7 lei.

Totodată, măsura vine în sprijinul redresării și echilibrării activității economice a operatorilor de transport feroviar din România.

Reprezentanții CFR Călători au mai precizat că ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013.

Prețuri mai mari, aceleași condiții. CFR Călători se „adaptează” când vine vorba de bani pentru bilete

O călătorie Bucureşti Nord – Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad – Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.

De asemenea, de vineri, 1 iulie, o cursă Brașov-Mangalia, clasa a 2-a IR va costa 104 iulie, iar pentru București Nord – Timișoara, prețul va fi de 116 lei.

Cu toate acestea, potrivit comunicatului CFR Călători, se va continua acordarea de reduceri cu până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiștilor, a reducerii 50% la abonamentele şi biletele pentru studenţi, a gratuităţii la abonamentele şi biletele pentru elevi.

„De asemenea se vor menţine şi ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă reduceri tarifare, ca de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste 10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors, etc.”, se arată în comunicatul CFR Călătăori.

Citește și articolul: „Sex, droguri și păcănele” – rețeta turismului, inventată de un viceprimar al Galațiului „implementată” și de CFR Călători

Articolul precedentSecretarul general al NATO, după Summitul de la Madrid: „Europa și SUA vor sta unite”
Articolul următorAnimalele de la ZOO Călărași au fost sacrificate pentru a ajunge pachete în congelatorul unor „șefi” ai orașului: „Câte capre s-au tăiat… și se făceau porții”. AUDIO
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.