30 de zile de arest preventiv pentru un inspector în cadrul ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală, acuzat de fapte de corupție.
Concret, Cătălin Sabău pe numele său, este cercetat într-un dosar instrumentat de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Cluj pentru luare de mită.
Fapta imputată inculpatului este de luna trecută, chiar de Ziua Păcălelilor, însă măsurile dispuse ulterior de procurorii anticorupție au fost cât se poate de serioase.
Astfel, din ce se arată într-un comunicat al DNA, bărbatul a fost inițial reținut pentru 24 de ore, începând cu data de 26 mai, iar ulterior a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Probele din dosar se pare că au cântărit suficient astfel încât Tribunalul Cluj să emită mandat de arestare preventivă, „pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27.05.2022 şi până la data de 25.06.2022, inclusiv”.
Inspectorul Antifraudă a contestat decizia instanței, în condițiile în care procurorii spun că în cauză „există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 01 aprilie 2022, în urma efectuării unui control la o PFA (persoană fizică autorizată), inculpatul Sabău Cătălin ar fi pretins și primit de la tatăl persoanei respective suma de 15.000 euro.
Banii respectivi ar fi fost primiți de inculpat pentru a nu sesiza organele de urmărire penală cu neregulile constatate în contextul controlului și pentru a stabili obligații fiscale mai mici în sarcina persoanei vizate”.