DW

Marea Britanie va intra în categoria țărilor din „zona roșie” pe lista României cu zonele evaluate cu risc epidemiologic crescut, din cauza tulpinii indiene, relatează Digi24.  Decizia a fost luată, sâmbătă, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și va intra în vigoare de pe 1 iunie. Astfel, toate persoanele care sosesc din Marea Britanie vor intra în carantină pentru două săptămâni, cu excepția celor vaccinate.

Inițial, joi, 27 mai,  Marea Britanie se afla pe lista „zonei galbene”, însă creșterea numărului de infecții cu tulpina indiană a dus la această schimbare „zonală”. De altfel, această tulpină, descoperită inițial în India, este considerată mult mai contagioasă decât cele care circulă prin Europa.

În Hot. CNSU se pecizează de asemenea că în cazul unui test PCR negativ, persoanele carantinate pot ieși din aceasta după 10 zile.

Totodată, cetățenii străini și apatrizi care sosesc în Româna din țări terțe, indifenet de zona în care este încadrată țară din care sosesc,  vor sta în carantină, cu câteva excepții.  

Astfel, CNSU a aprobat sâmbătă Hotărârea nr. 35 prin care se propune:

• Modificarea clasificării țărilor/teritoriilor aprobată prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 33 din 27.05.2021, în sensul trecerii Marii Britanii din zona galbena în zona roșie, începând cu data de 01.06.2021 din cauza creșterii rapide a infecțiilor datorate unor variante de virus, în special cu B.1.617.2. (o variantă identificată pentru prima dată în India)

• Instituirea măsurii carantinei, pentru o perioadă de 14 zile, pentru cetățenii străini și apatrizi care sosesc în România din țările terțe, indiferent de zona în care este încadrată țara din care sosesc, cu anumite excepții. Condiționarea intrării în România în funcție de statusul vaccinal, întrucât în lista verde figurează state terțe pentru care situația infecțiilor covid nu este pe deplin cunoscută la nivel internațional.

• Exceptarea de la măsura carantinei instituită cu privire la persoanele contact direct ale unei persoane confirmate pentru cele care au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare contactului.

Marea Britanie intră pe lista galbenă

Articolul precedentÎn aceeași zi în care un om de afaceri moare într-o explozie, în mașina sa, Orban sugerează că România este o țară sigură
Articolul următorFlorin Cîțu, oficial în cursa pentru șefia PNL