Un bărbat din Timișoara a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara sub acuzația de trafic de influență, după ce ar fi solicitat o sumă deloc neglijabilă pentru a interveni pe lângă judecătorii Curții Supreme.
Bărbatul îi ceruse banii unei femei, care avea un proces pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, însă în schimb aceasta a făcut un denunț. Așa, inculpatul a fost prins în flagrant.
Din probele pe care le au până acum, procurorii spun că inculpatul „ar fi pretins de la o persoană (martor în cauză) suma de 25.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra unor judecători și că-i va determina pe aceștia să dispună o soluție favorabilă într-un dosar civil, de care era interesat martorul”.
Discuțiile dintre inculpat și martor s-au derulat în perioada septembrie – decembrie 2023, moment în care acesta din urmă chiar ar fi primit bani:
„La data de 14 decembrie 2023, în incinta unui mall din Timișoara, inculpatul ar fi primit o primă tranșă de 15.000 de euro din suma pretinsă inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante”.
Ulterior flagrantului, pe 15 decembrie 2023, judecătorii Tribunalului Timiș au admis propunerea de arestare preventivă a inculpatului. Iar acuzațiile au fost considerate atât de grave de judecători, încât nu doar că au admis la acel moment arestarea preventivă, ba chiar au dispus prelungirea acestia. Hotărârea a fost luată la Tribunalul Timiș luna aceasta și menținută ulterior la Curtea de Apel:
„Dispune prelungirea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul CHIRIAC FLORIN-BOGDAN pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.01.2024 până la data de 12.02.2024, inclusiv. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire a arestării preventive cu arestul la domiciliu”.