DNA Constanța renunță la cercetări, într-un dosar celebru de luare de mită

Cei doi anterior cercetați au făcut parte dintr-o anchetă amplă, în strânsă legătură cu o condamnare de opt ani de zile cu executare a colonelului în rezervă Gheorghe Țarălungă, fost decan al Facultății de Farmacie, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța.

DNA Constanța a declarat că are de gând să renunțe la urmărirea penală a lui Chihi Mohamed Walid, cercetat anterior pentru mărturie mincinoasă. Odată cu Walid, de cercetare va scăpa și medicul Kabtour Basem (complicitate la influențarea declarațiilor, instigare la favorizarea făptuitorului).

DNA Constanța renunță la anchetă

Potrivit portalului instanțelor de judecată, în data de 8 decembrie a anului curent, Tribunalul Constanța admitea cererea formulată de Serviciul Teritorial Constanța privind confirmarea ordonanței 305/P/2016 din 2 noiembrie 2020 de renunțare la urmărirea penală privind pe inculpatul Chihi Mohamed Walid, cercetat pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, însă și a suspectului Kabtour Basem pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la influențarea declarațiilor și instigare la favorizarea făptuitorului.

Decizia Tribunalului Constanța este una definitivă.

Motivul inițial al anchetei, o mită de 200 euro – în formă continuată

Gheorghe Țarălungă

Cei doi anterior cercetați menționați mai sus au făcut parte dintr-o anchetă amplă, în strânsă legătură cu o condamnare de opt ani de zile cu executare a colonelului în rezervă Gheorghe Țarălungă, fost decan al Facultății de Farmacie, de la Universitatea „Ovidius” din Constanța. Țarălungă a fost condamnat pentru luare de mită în formă continuată, fiind prins, în 2015, în timp ce încasa mita de 200 euro de la un student grec, cu scopul de a-l promova pe acesta la examen.

Odată cu acesta, studentul Evangelos Faloutsos a primit doi ani de închisoare cu suspendare, în timp ce Chihi Mohamed Walid și Kabtour Basem au continuat să fie cercetați de DNA, până de curând când sorții au fost de partea acestora.

Condamnă pe inculpatul Ţarălungă Gheorghe la pedeapsa închisorii de 8 (opt) ani pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (11 acte materiale). (…) Interzice inculpatului Ţarălungă Gheorghe drepturile (…) constând în dreptul de a profesa ca şi cadru didactic – pe o perioadă de 5 ani cu titlu de pedeapsă complementară. (…) Restituie inculpatului Ţarălungă Gheorghe suma de 1.150 euro ridicată potrivit procesului-verbal de percheziţie din 28.01.2015 şi consemnată la CEC potrivit recipisei nr.(..). Confiscă de la inculpatul Ţarălungă Gheorghe suma de 3.350 euro

Ziarul de Investigații

Articolul precedentDepozitul DGASPC Sector 5, plin de hârtii
Articolul următorANRE, mână în mână cu furnizorii de energie electrică: facturi mai mari de la 1 ianuarie
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.