Bucureşti, 28-11-2019
Pentru mulți dintre angajații din subordonatele MTS și din federațiile sportive naționale, conceptul de “condiții de muncă “ precum și “asigurarea securității şi sănătatii salariaţilor” în toate aspectele legate de muncă, se apropie de limita abstractului, nefiind materializate într-un mediu de lucru decent. Condiții mizerabile pentru sportivi si angajati.
Sursa: Sindicatul National Sport si Tineret – www.sindicatmts.ro
Uitați de MTS, salariații și sportivii de la Clubul Sportiv “Petrolul” Ploiești sunt obligați să își defășoare activitatea într-un loc care arată deplorabil, ruinat de trecerea timpului și de lipsa totală de investiții/reparații, cu igrasie și tencuieli desprinse de pereți, fără apă caldă, cu tavane care se pot prăbuși în orice moment peste sportivi și din care cad zilnic bucăți. Grupurile sanitare sunt sub orice critică, WC – uri turcești model anii 60, fără geamuri.
Indignarea lor este pe deplin întemeiată, pentru că pușcăriașii au condiții mult mai bune decât angajații și sportivii care își desfășoară activitatea la CS Petrolul Ploiești. Adevărul e că MTS nu dă niciun ban pe munca lor, nu manifestă nici măcar înțelegere și respect, doar cinism, incompetența și dezinteres. Nu li se răspunde la adrese, nu le sunt alocate fonduri deși, la ultimele rectificări, guvernul a găsit sume neutilizate și a luat bani înapoi de la minister.
Practica ministerului de resort este aceea, deja generalizată, de a nu răspunde la solicitări, de a ignora, de a ascunde realitatea, ca și cum dacă ar nega starea de fapt, ea ar putea să dispară în neant. Un dram de adevăr este, puțin câte puțin sportul dispare! Și aceasta pentru că ministerul, ca ordonator principal de credite, și-a încălcat cu bună știință obligația legală de administrare, ocrotire și păstrare în cele mai bune condiții a patrimoniului său, al nostru! Mai multe fotografii aici: incompetenta si lipsa de interes a MTS pentru sportivi si angajati.
Sindicatul Național Sport și Tineret