Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale în Guvernul Boc (22 decembrie 2008 – 3 septembrie 2010), a adunat dosare penale mai multe decât anii pe funcție. Azi, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție l-au trimis în judecată din nou, fiind acuzat de această dată de spălare a banilor.

Este un nou dosar disjuns din dosarul Microsoft, în care deja a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru trafic de influență. Sandu a și fost arestat preventiv în acest dosar, împreună cu Gheorghe Ștefan și oamenii de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru. Acum, procurorii descriu cum disimula fostul ministru proveniența banilor.

În cursul anului 2009, inculpatul Sandu Gabriel, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins și primit de la doi oameni de afaceri suma de 2.196.035 euro pentru a face demersurile necesare ca firmele acestora să încheie un contract de închiriere licențe Microsoft cu Guvernul României (în această cauză Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, prin decizia penală nr. 162 din 03.10.2016, a hotărât condamnarea inculpatului Sandu Gabriel și a trei persoane la pedeapsa închisorii cu executare).

La solicitarea inculpatului Sandu Gabriel, în baza unor contracte de consultanță ce atestau operațiuni comerciale fictive, suma respectivă de 2.196.035 euro ar fi fost transferată în contul unei societăți comerciale controlate de acesta. În perioada 24 august 2010-13 noiembrie 2015, în scopul de a disimula originea ilicită a banilor primiți în condițiile descrise mai sus, inculpatul Sandu Gabriel ar fi dispus transferul acestora, prin intermediul unor companii cipriote, în conturile a două societăți din România.

Prin acest mecanism, inculpatul ar fi încercat să creeze aparența că suma respectivă ar reprezenta de fapt o investiție pe teritoriul României a companiilor din Cipru. Cu privire la suma de 2.196.035 euro, ce a făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor din prezenta cauză, nu se mai poate dispune confiscarea specială având în vedere faptul că, prin decizia penală amintită mai sus, s-a dispus confiscarea aceleiași sume de la inculpat cu titlu de folos necuvenit (sumă ce a făcut obiectul infracțiunii de trafic de influență pentru care inculpatul a fost condamnat definitiv)”, se arată în actul de sesizare al instanței.

Tot anul acesta, în mai, Gabriel Sandu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar legat de fraudarea Companiei Naţionale Poşta Română, cu acuzații de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, și trafic de influență.

În cursul anului 2010, ca urmare a influenței traficate de cei doi demnitari, Sandu Gabriel și Fecioru Marius-Constantin, inculpații Neagoe Dumitru-Daniel, Simon Victor, Ștefan Cătălin-Marian și Stănescu (fostă Janho) Diana-Luciana și-au încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de lege în contextul achiziționării, de către CN Poșta Română (CNPR) SA, la un preț supraevaluat (aspect cunoscut de aceștia), a proiectului „Meter Net” (mașini de francat și o aplicație de colectare și raportare a datelor privind corespondența prelucrată).

Cei patru inculpați au beneficiat de sprijinul inculpatului Sandu Gabriel care, în calitate de ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, a depus diligențele necesare pentru numirea acestora în funcțiile respective, special pentru a se încheia contractul menționat mai sus. Ulterior, după încheierea contractului de achiziție publică, administratorul firmei beneficiare a remis sumele de bani pretinse anterior de inculpați, prin intermediul unor societăți comerciale controlate de aceștia din urmă, utilizând contracte comerciale fictive astfel:

…în perioada septembrie 2010 – martie 2011, inculpatul Gabriel Sandu a primit suma totală de 11.380.297 lei, prin intermediul unor societăți controlate de inculpatul Dinu Florin Bogdan. Ulterior, acesta din urmă a creat, prin folosirea conturilor bancare ale unor societăți comerciale controlate prin apropiați ai săi, fără a avea la bază operațiuni comerciale reale, 7 circuite prin care au fost desfășurate operațiuni de transfer a sumelor de 1.600.000 euro, 3.826.030 lei și 636.000 lei, către beneficiarul real, în vederea disimulării originii lor, cunoscând că aceste sume provin din comiterea de infracțiuni”, comunicau procurorii în urmă cu câteva luni.

Articolul precedentMâinile drepte Vioricăi Dăncilă se atacă reciproc. Teodorovici și Fifor își scriu mesaje pe Facebook
Articolul următorSituație critică la Clubul Sportiv „Petrolul” Ploiești – conditii mizerabile pentru sportivi și angajați!