Guvernul României

Un nou lot de prefecți și subprefecți și-au făcut bagajele după ce aseară s-a dispus încetarea mandatelor. Primul pe listă este prefectul județului Alba, Dănuț Emil Hălălai, pentru care Guvernul a dat hotărâre pentru „încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de prefect”. Hălălai a fost numit de Guvernul Grindeanu pe 30 martie 2017 și venea de pe funcţia de șef al Gărzii de Mediu Alba. Originar din Teiuș, Hălălai este absolvent de masterat în Știința și Ingineria Mediului. Membru PSD în Alba, avea și sprijinul fratelui, primar din partea aceleiași formațiuni politice în orașul Teiuș.

De aseară, Aradul a pierdut atât prefectul și subprefectul. În Monitorul Oficial a fost publicată hotărârea de încetare a detașării pe post a Florentinei Hargea, numită prefect în iulie 2017. Anterior, din noiembrie 2014, aceasta fusese subprefect. Horgea venea de la Primăria Arad, unde fusese consilier juridic între 2002 – 2014, fiind absolventă de drept a Universității de Vest Vasile Goldiș Arad.

La Arad atât prefectul Florentina Horgea, cât și Vasilică Damian, subprefectul, au intrat în concediu medical, fentând videoconferința de dinaintea primului tur al alegerilor. Ulterior, Horgea a transmis o informare de presă prin care anunță că și-a dat demisia. În ceea ce îl privește pe subprefectul de Arad, acesta a fost învestit oficial în funcție în octombrie 2017. Subprefectul de Arad a avut concediu medical în același timp cu prefectul, însă a cerut să revină la muncă, solicitarea sa fiind aprobată de ministrul de Interne, Marcel Vela. Damian este de asemenea membru activ PSD, fiind ales pe listele consilierilor județeni în 2016, de unde a plecat atunci când a fost numit subprefect de premierul Mihai Tudose.

Aradul nu rămâne însă „în aer”. Tot asearăa fost discutată în ședința de Guvern iar mai apoi a fost publicată în Monitorul Oficial „Hotărârea privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Arad de către doamna Popa Olimpia-Neliana”. Doamna este contabil de profesie și este apropiată aripii liberale din județul Arad, având joburi atât la Primăria Arad cât și la Consiliul Județean Arad – șef serviciu.

La Harghita prefectul era în atenția ministrului de Interne după ce un urs a fost lovit de o mașină la ieșirea din localitatea Praid și a stat 18 ore ore pe marginea drumului, agonizând. Jean Adrian Andrei este membru PSD și aproape toată viața a lucrat doar ca bugetar. Între 1998 și 2001 a fost cosilier juridic și apoi șeful Biroului juridic la Prefectura Harghita, iar între 2005 și 2009 a fost consilier la Camera Deputaților. După 2009, timp de un an, a fost expert principal la Ministerul de Interne.

Și prefectul de la Sălaj anunțase zilele trecute că pleacă de bună-voie și nesilit de nimeni. Florian Florin fusese detașat în martie 2017 de la Inspectoratul de Stat în Construcții Sălaj, unde era inspector șef.

Prefectul județului Suceava, Mirela Elena Admonicăi este la rândul său pe lista celor înlăturați din funcție. Asumată ca social democrată, Mirela Elena Adomnicăi a fost deputat în legislatura 2004-2008. În martie 2017 a fost numită prefect, anterior fiind director executiv la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava (din februarie 2013). Doamna Adomnicăi este la bază profesor, între 1996 – 1997 predând drept administrativ la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Suceava, între 1997 – 2003 a fost consilier juridic la Asociația Teritorială a Cooperativelor Meșteșugărești Suceava, apoi până în 2004 a fost director executiv la Agenția Teritorială a Taberelor și Turismului Școlar Suceava, a urmat mandatul de 4 ani ca deputat, din 2009 a fost numită director executiv la Casa Județeană de Pensii Suceava, iar după doar un an a avut aceeași funcție la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava.

La rândul său, Mirela Elena Adomnicăi a anunțat public pe 26 noiembrie, în ședința Colegiului Prefectural Suceava, că și-a înaintat demisia. Doamna a avut funcții de conducere și în PSD: vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD în perioada 2000-2004, vicepreşedinte a Organizaţiei de tineret PSD Suceava şi membru în Biroul Executiv al PDSR Suceava între anii 1998-2000.

Hotărârile privind încetarea detașărilor au fost deja publicate în Monitorul Oficial, unde se arată că aceștia predau „lucrările și bunurile care i-au fost încredințate în vederea exercitării atribuțiilor de serviciu în termen de 3 zile”.

Articolul precedentSituație critică la Clubul Sportiv „Petrolul” Ploiești – conditii mizerabile pentru sportivi și angajați!
Articolul următorDemisii din USR… pe Facebook: „Bună ziua,filiala Vălenii de Munte a USR Prahova este, începând de astăzi, autodizolvată”