O persoană care a folosit banii publici ai instituţiei în scop personal nu ar mai trebui să ocupe nicio zi respectiva funcţie publică.

”Asociaţia Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor şi Intereselor Consumatorilor (APCONS) şi Asociaţia CREDERE pentru Informarea, Consilierea şi Educarea Consumatorilor, în calitate de asociaţii active şi profund implicate în susţinerea drepturilor şi intereselor consumatorilor din România, vă solicită să dispuneţi neîntârziat înlocuirea dnei Mihaela Irina Ionescu de la conducerea interimară a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Considerăm că o persoană care a folosit banii publici ai instituţiei în scop personal, aşa cum reiese dintr-un raport de audit financiar al Curţii de Conturi făcut public în presă de curând, nu ar mai trebui să ocupe nicio zi respectiva funcţie publică, darămite să fie numită la conducerea acesteia, fie şi interimar”, au transmis, vineri, în scrisoarea deschisă, cele trei organizaţii.

Semnatarii documentului solicită premierului să se consulte înaintea numirii unui nou şef al instituţiei şi consideră că acesta ar trebui să fie o persoană cu o vastă experienţă.

”De asemenea, domnule prim-ministru, vă solicităm ca înainte de a nominaliza pe cineva pentru postul de Preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care în opinia noastră ar trebui în mod obligatoriu să fie o persoană care deţine o vastă experienţă în materia Protecţiei Consumatorilor, să vă consultaţi cu reprezentanţii societăţii civile care susţin drepturile şi interesele consumatorilor din România.  Am apreciat deschiderea dumneavoastră de a vă întâlni cu principalii stakeholderi, pentru a le afla punctele de vedere la preluarea guvernării şi pentru a vedea care sunt priorităţile lor în perioada următoare”, au mai transmis asociaţiile. Sursa

Articolul precedentFifor comentează ideea declarațiilor de avere impuse tuturor, avansată de Cristian Băcanu: „Măcar de-ar începe cu veniturile șomerului Orban, meditațiile lui Iohannis sau taxele neplătite pe locuință de ministrul Grindă”
Articolul următorPodul Constanța, bătaia de joc a CFR SA