Sursa foto: RomaniaTV

Cu numai câteva ore înainte de a expira timpul „constituțional” pentru formarea unui guvern, se duc negocieri dure în interiorul PNL, altfel că lista  potențialilor miniștrii a fost deja schimbată, cea mai mare bătălie fiind pe ministerele cu greutate. Potrivit unor surse HotNews, portofoliile de la Justiție, Fonduri Europene și Transporturi sunt cele care au avut cei mai mulți „pretendenți” și care de altfel vor avea alte nume față de cele pe care le-am publicat în cursul acestei dimineți.

Ciucă merge cu un guvern minoritar în Parlament

Potrivit surselor citate, Alina Gorghiu ar fi propunerea pentru Ministerul Justiției, Cătălin Predoiu – care era inițial în cărți pentru acest portofoliu – a fost mutat pe portofoliul de la Apărare, Marcel Boloș la Transporturi, Robert Sighiartău va lua Digitalizarea, iar Mircea Fechet – Agricultura.  

Lista actualizată cu miniștrii viitorului Guvern Ciucă: Dan Vîlceanu – Finanțe, Alina Ghorghiu – Justiție, Lucian Bode – Interne, Nelu Tătaru – Sănătate, Bogdan Aurescu – Externe, Marcel Boloș (fonduri europene în Cabinetul Orban) – Transporturi, Raluca Turcan – Muncă, Cătălin Predoiu – Apărare, Virgil Popescu –  Energie, Sorin Cîmpeanu – Educație, Bogdan Gheorghiu – Cultură, Mircea Fechet (interimar la Mediu, după alegerile locale, înlocuindu-l pe Costel Alexe, ce câștigase șefia CJ) – Agricultură, Robert Sighiartău – Digitalizare, Florin Roman – Economie. UDMR: Kelemen Hunor – vicepremier, Hegedus Csilla – Fonduri Europene, Barna Tanczos – Mediu, Attila Cseke – Dezvoltare regională, Eduard Novak – Tineret.

Ședința BEX a PNL în care ar trebui stabilită varianta finală a Cabinetului Ciucă a fost amânată pentru ora 15.00, după ce inițial era programată pentru ora 11.00. Potrivit surselor Digi24, audierea miniștrilor ar urma să aibă loc marți, iar votul în plen pentru învestirea guvernului – miercuri, unde are nevoie de votu a 234 de senatori și deputați.

De altfel, Marcel Ciolacu a subliniat și astăzi că PSD nu va susține un guvern minoritar, despre care spune că „este o ruptură între Guvern și Parlament. Știu că au mai existat guverne minoritare în România, dar nu într-o astfel de situație de criză. Cu certitudine, PSD nu va vota un guvern minoritar. Nu este luată o decizie în acest sens, dar acest lucru o să-l recomand colegilor mei”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, la sediul PSD. Mai mult, Ciolacu a afirmat că „întoarcerea la popor nu este nicio rușine și nicio catastrofă”, adăugând că soluția alegerilor anticipate este cea mai bună, urmând ca aceastea să se organizeze în primăvară.

Kelemen Hunor: „Trebuie să stabileşti o foaie de parcurs pe termen lung, altfel nu va merge”

Articolul precedentUn protestatar deghizat în Boris Johnson a incendiat o barcă, militând pentru climă
Articolul următorKlaus Iohannis a promulgat legea privind plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz