Kelemen Hunor: „Trebuie să stabileşti o foaie de parcurs pe termen lung, altfel nu va merge”

Liderul UDMR consideră, în actualul context, că este nevoie de o perioadă mai mare de timp pentru negocieri, însă Constituția îi „limitează” la numai 10 zile

Liderul UDMR, Kelemen Hunor a afirmat, pentru Agrepres, citat de Digi 24, că este nevoie de timp pentru a putea negocia un nou guvern, în contextul actual, în care există o vizibilă ostilitate pe scena politică, iar premierul desemnat Ciucă pare că nu reușește, nici după ce a propus un „armistițiu politic” să formeze un guvern pe care să îl prezinte Parlamentului. De altfel, termenul celor 10 zile, potrivit Constituției, expiră astăzi, iar singurele variante care sunt „pe masă” este un guvern minoritar, care pică, neavând susținerea vreuneia dintre părțile cu care s-a negociat, adică USR și PSD, fie Ciucă își depune mandatul.

„Nu poţi discuta acum lucrurile tehnice, detaliile, dar trebuie să dai o perspectivă că putem merge împreună într-o anumită formulă pe termen lung, ca să terminăm această ostilitate, că altfel, indiferent dacă ei negociază cu PSD sau cu USR, toţi se uită la celălalt ca la adversari, ca la competitori. Şi asta înseamnă că se va repeta conflictul, indiferent cu cine faci în acest moment o majoritate ad-hoc şi trece eventual un guvern minoritar sau un guvern în care intră PSD sau USR. Deci, cu cineva trebuie să stabileşti o foaie de parcurs pe termen lung, altfel nu va merge. Sigur, pentru acest lucru este nevoie de timp, este nevoie de o perioadă de negociere mai lungă. Constituţia, aici, nu permite mai mult de 10 zile pentru un premier desemnat. Fiecare are «aura lezată, crăpată» şi, până când «sudezi», până când repari aceste spărturi, durează”, a arătat Kelemen Hunor.

„Până acum au fost jigniri, au fost supărări”

Este foarte dificil să negociezi, fie refacerea coaliției, fie susținerea unui majoritar, când jignirile și supărările au fost „la ordinea zilei” în această perioadă. De aceea, Kelemen Hunor, a cărui formațiune este parte din guvernul minoritar, a adăugat că  „ori mergi pe varianta să obţii o susţinere de la unul sau altul până în februarie, şi atunci guvernul învestit merge şi îşi face treaba, dar între timp negociezi o formulă de majoritate de coaliţie, ori laşi acum o perioadă de 3-4 săptămâni pentru toate detaliile şi guvernul interimar conduce ţara”.

Totodată, acesta consideră că dacă ostilitățile se opresc, dacă oamenii se aşază la masă şi deschid o perspectivă mai largă, atunci nu e timp pierdut. „Dar asta înseamnă că ori pică guvernul minoritar, propus de Ciucă, ori renunţă la mandat Ciucă, spunând că nu are majoritate, şi se deschide din nou uşa negocierilor. Eu asta aş fi făcut. Sigur, nu este uşor, recunosc, fiindcă până acum au fost jigniri, au fost supărări, au fost adversităţi, există competiţie, dar altfel, cu acest Parlament, cu această structură a Parlamentului, va fi greu să oferi României stabilitatea necesară pentru anii care urmează”, a mai spus Kelemen Hunor. De asemenea aceasta a ținut să precizeze că nu poate să dea sfaturi nici unuia, nici altuia, dar aceasta ar fi fost „calea” pe care ar fi urmat-o dacă era pus în postura colegilor cu care, până în urmă cu două luni, a format o coaliție de guvernare.

PSD consideră armistițiul propus de PNL „absolut necesar”

Articolul precedentComisia Europeană a aprobat PNRR-ul României
Articolul următorCiucă merge cu un guvern minoritar în Parlament