Sursa foto: Digi24

Din cauza unor scurgeri de oxigen într-un salon dedicat bolnavilor de COVID-19 al Secţiei de Boli Infecţioase a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, doi pacienți au fost mutați în alte spații.

Incidentul a fost minor, iar reprezentanții spitalului au îndepărtat tuburile de oxigen și au aerisit salonul.

Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Caraș-Severin, incindentul s-ar fi produs în jurul orei 14.00. Pentru siguranța pacienților aflați în salon, reprezentanții spitalului au decis să îi evacueze preventiv în alte spații.

Scurgeri de oxigen într-un salon COVID-19 din Caransabeș

În urma verificării, echipajele de pompieri au precizat că la fața locului, valoarea indicelui de oxigen a fost sub limita maximă admisă. La Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş au fost trimite două autospeciale pentru stins incendii. Mai mult, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță a fost trimis în sprijinul personalului medical.

Zilele trecute, la Spitalul Județean Pitești a avut loc un incendiu în Secţia Pneumoftiziologie COVID. Reprezentanții spitalului au instalat un generator pentru a evita viitoare probleme. Din fericire, defecțiunea a fost remediată în zece minute. Incindentul s-a produs în jurul orei 13:40, unde energia electrică a fost întreruptă. „Cadrele medicale au acţionat imediat”, a transmis, joi, Spitalul Judeţean Piteşti, relatează g4media.ro.

Incendii tot mai dese în spitalele din întreaga țară

Pacienții internați erau conectați la concentratoare de oxigen. Coordonatorul Secției, doctorul Muntean-Petru Emil a precizat că problema a fost remediată rapid, iar pacienții au fost conectați la alte tuburi existente în Secție.

Reamintim că la începutul lunii octombrie, șapte persoane au murit după ce un incendiu puternic a cuprins secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Constanța. În spital se aflau peste 100 de persoane, dintre care 10 erau internați la secția de terapie intensivă.

În ultimul an, peste 40 de români și-au pierdut viața din cauza incendiilor din spitale.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) Raed Arafat, a precizat în acea perioadă că s-au găsit nereguli la instalațiile electrice. Mai mult, instalațiile de incendiu nu funcționau.

Când, cum și de ce a eșuat „statul eșuat”? Răspunsul e sugerat de seria neagră a celor 14 incendii produse în spitale în ultimul an

Articolul precedentIoana Mihăilă: „PSD agită ideea carantinării României”
Articolul următorCiucă: „PSD a dorit la guvernare”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.