Primarul reales al comunei Negrilești, județul Bistrița-Năsăud, s-a ales cu dosar penal sub acuzația de conflict de interese penal și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, după ce Agenția Națională de Integritate a descoperit că acesta și-a angajat ginerele în primărie, în propriul aparat de specialitate. S-a întâmplat în 2017, iar acum ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, pentru ca procurorii să stabilească dacă Dumitru Costin a încălcat sau nu legea. „În perioada exercitării mandatului de primar: a semnat la data de 24 iulie 2017 anunțul privind organizarea concursului pentru ocuparea unei funcții contractuale de execuție, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Negrilești, și adresa prin care Primăria a transmis Agenției Naționale a Funcționarilor Publici anunțul privind organizarea acestui concurs; a emis la data de 29 august 2017 Dispoziția privind încadrarea ginerelui său (afin de gradul I), într-o funcție contractuală de execuție, în cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Negrilești”, a transmis ANI.
În cadrul aceluiași comunicat, ANI face publică situația altor trei aleși – un primar și doi consilieri locali, care s-au aflat în conflict de interese – de această dată administrativ, precum și faptul că un alt consilier local s-a aflat în stare de incompatibilitate:
„VLAD MIHĂIȚĂ, primar al Comunei Cuca, județul Galați – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV. În exercitarea mandatului de primar (2016 – 2020) a emis la data de 16 mai 2018 Dispoziția privind promovarea în grad profesional superior a soției sale, inspector în cadrul aparatului de specialitate al Primarului Comunei Cuca.
FLORIN DIACONU, consilier local în cadrul Consiliului Local al Orașului Buhuși, județul Bacău – INCOMPATIBILITATE. În perioada 19 decembrie 2019 – 23 iunie 2020, a exercitat simultan cu funcția de consilier local și calitatea de angajat cu contract individual de muncă (director de cancelarie) în cadrul Instituției Prefectului – Județul Bacău, realizând în această perioadă venituri în sumă totală de 31.821 lei.
UNGHEANU MATEESCU IONELA, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Țițești, județul Argeș – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV. La data de 25 iulie 2019, în exercitarea mandatului de consilier local, a participat la deliberarea și aprobarea Proiectului de Hotărâre privind deplasarea ansamblului cultural al comunei la un eveniment desfășurat în străinătate și a votat inclusiv participarea sa la acel eveniment.
ȘUCU GHEORGHE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Mioarele, județul Argeș – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV. În exercitarea mandatului de consilier local (mandatul 2016 – 2020) a participat în datele de 19 decembrie 2017 și 28 decembrie 2018 la deliberarea și adoptarea Hotărârilor Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul fiscal 2018 respectiv 2019, votând „pentru” stabilirea cuantumului taxelor speciale aferente terenurilor aflate în administrarea Consiliului Local Mioarele, unul dintre terenurile vizate fiind cel aflat în folosința soției sale, neanunțând interesul personal de natură patrimonială avut în problemele supuse dezbaterii la începutul ședințelor de consiliu”.