Sursă foto: Pixabay
Sursă foto: Pixabay

Biroul de audit din Ungaria a emis un raport privind riscurile ca sistemul de învățământ al țării să fie ”prea feminin”.

Autoritățile sunt de părere că acest tip de învățământ ar putea afecta dezvoltarea băieților și ar putea crea probleme demografice, arată publicația The Guardian.

Fenomenul, numit și ”educație roz”, are numeroase consecințe economice și sociale”, se arată în raportul întocmit de organismul de stat, un apropiat al premierului naționalist, Viktor Orbán.

Ca multe alte țări, Ungaria are mai multe profesoare decât profesori. Femeile reprezintă 82% din cadrele didactice din stat

Acest tip de educație favorizează trăsăturile feminine precum maturitatea emoțională și socială. Practic, există o ”suprareprezentare” a femeilor în universități, iar egalitatea dintre sexe va fi considerabil slăbită”, transmite raportul.

Raportul avertizează că, dacă băieții, care sunt mai înclinați să fie întreprinzători și să își asume riscuri, nu sunt lăsați să se dezvolte nestingheriți, ei vor fi expuși riscului de a avea ”probleme mentale și comportamentale”.

Biroul de audit spune că ”educația roz” ar putea cauza ”probleme demografice”, deoarece femeile educate nu ar putea găsi soții cu educație similară, ”ceea ce ar putea duce la o scădere a fertilității

Ca răspuns, parlamentarul de opoziție maghiar, Endre Toth, a afirmat, pe contul de Facebook, că discuția despre calitățile masculine și cele feminine reprezintă o ”absurditate totală”.

Paradoxal, Ungaria a ales-o recent pe Katalin Novák, drept prima femeie președinte.

Mai mult, statul are o singură femeie în funcția de ministru, ceea ce o plasează pe ultimul loc în UE în ceea ce privește reprezentarea femeilor în guvern.

Articolul precedentSalvamont România atrage, din nou, atenția: ”Turiștii urcă pe munte îmbrăcați ca pentru plimbările din oraș”
Articolul următorPonta: ”I-am urat “Casă de Piatră” lui George Simion”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time