Salvamontiștii din România fac un nou apel la responsabilitate, în momentul în care turiștii aleg traseele montane.
Intervenția Salvamont vine și în contextul în care luna august a fost desemnată ca luna responsabilității pe munte, salvatorii lansând și derulând proiectul ”minus 1” prin care își propun ca, împreună cu turiștii, să reducă numărul de accidente, de persoane accidentate grav care au necesitat transport cu ambulanțele SAJ, SMURD sau cu elicopterele SMURD-IGAV și de persoane decedate pe munte.
Salvamont România: ”De peste 25 de ani, de la an la an, numărul de accidente crește constant și îngrijorător și acest fapt trebuie sa fie un mare semnal de alarmă pentru noi toți”
Ieri, 28 august, echipajele Salvamont s-au confruntat cu o zi încărcată, două persoane fiind accidentate.
Prima persoană, o turistă care a urcat pe masiv cu telegondolă, îmbrăcată pentru o plimbare prin oraș, cu fustă și sandale, a alunecat, în timp ce cobora înapoi de pe vârf, spre instalația de transport pe cablu. Pe Drumul Roșu, în zona Kanzel-ului, pe o pantă foarte înclinată, a alunecat, suferind un traumatism de membru inferior la nivelul gleznei. După ce a fost coborâtă în stațiune, a fost predată unui echipaj SMURD.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au primit 23 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor
”Cel de-al doilea caz a implicat un practicant al ciclismului montan, care cobora pe Drumul Roșu și care din cauza pietrisului instabil a pierdut roată față, căzând și suferind un traumatism de membru superior. Și acestuia din urmă i-a fost acordat primul ajutor, fiind trimis către unitatea spitalicească, din proprie dorința, cu automobilul propriu”, au transmis salvatorii.