Sursă foto: Declic
Sursă foto: Declic

Membrii Declic au lansat o nouă petiție prin care solicită accesul la energie ieftină, în contextul în care vine frigul, iar facturile vor crește din ce în ce mai mult.

Atât premierul, cât și ministrul Energiei trebuie să susțină investițiile în energie regenerabilă, în așa fel încât costul facturilor să nu mai crească masiv în următorii ani.

În caz contrar, creșterea prețurilor la gaz și cărbune va duce la facturi cu până la 50% mai mari pentru cetățeni.

Petiția pentru energie ieftină poate fi seamnată aici

Vine iar frigul și facturile vor crește din ce în ce mai mult! Guvernul nu a pregătit nicio strategie pentru investiții în energie curată și ieftină. Cerem creșterea capacității de energie regenerabilă instalată! Așa, vor putea fi reduse costurile energiei electrice”, au transmis membrii Declic, astăzi, 29 august.

În același context, Declic atrage atenția că, pentru a avea parte de facturi mai mici, soluția este investiția în energia eoliană și solară.

Petiție: ”Cerem Guvernului să mărească ținta stabilită pentru anul 2030, de energie din surse verzi regenerabile, de la 30.7%  la 40%, așa cum solicită și Comisia Europeană”

Pentru a atinge această țintă, Guvernul trebuie să propună un calendar clar al măsurilor de susținere a investițiilor în energie verde”, se arată în textul petiției.

Declic a adăugat că facturile la energie au crescut de cel puțin 3 ori în ultimul an. Prin urmare, în mijlocul iernii, aproape jumătate din cetățenii României se întreabă cum se vor încălzi în lunile ce urmează.

Soluția autorităților, de a plafona prețurile la energie electrică și gaze, pentru următoarele 6 luni, nu ne ajută pe termen lung”, conclud membrii Declic.

Articolul precedentElena Udrea ia apărarea deținuților: ”Au dreptul legal să muncească, dar nu prea au unde”
Articolul următorPublicul de la malul mării, invitat special al Fanfarei ”Muzica Apelor”, și la început de toamnă
Jurnalist full-time / Pesimist part-time