Curte scoala
Curte scoala. sursa foto: Baschet.ro

O școală din județul Botoșani a fost obligată de către instanță la plata unor daune după ce un elev a suferit un accident grav în curtea școlii, potrivit monitorulbt.ro. Astfel, în luna noiembrie 2016, poarta metalică de la intrarea în curtea Școlii gimnaziale „Tiberiu Crudu” din localitatea Tudora, s-a prăbușit peste un elev, care a fost transportat în stare gravă la spital.

În urma incidentului produs în timpul orelor, părinții băiatului au dat în judecată școala, care a fost obligată la plata unor daune morale de 45.000 de lei

Sentința nu este definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel. Cornelia Vatavu, directoarea de atunci a școlii, a spus că poarta s-a desprins după ce doi dintre elevi a tras de ea, opritorul metalic care o ținea nefiind functional. „Unul dintre copii încerca să închidă poartă, iar celălalt să o deschidă, iar opritorul, care trebuia să o țină pe șină, nu a funcționat” a explicat în timpul procesului, Cornelia Vatavu. Ancheta penală a arătat că poarta a fost montată de o firmă privată, imediat după incident fiind sudat un opritor metalic care să oprească poarta să ruleze pe țeava metalică până la capăt și să se răstoarne. Tatăl băiatului rănit a formulat proces civil la Judecătoria Botoșani, solicitând instanței să oblige școala, dar și pe profesorii de serviciu care erau atunci în școală, la plata sumei de 20.000 lei, reprezentând daune morale şi materiale.

Elevul de 9 ani a avut nevoie de 85 de zile de îngrijiri medicale, fiind internat în spital 16 zile

După externare, elevul a avut nevoie de 10 zile de fizioterapie într-un centru specializat. După primele termene ale procesului, părințiii au cerut despăgubiri mai mari, în valoare de 100.000 de lei. Magistrații au dat dreptate părinților elevului, apreciind că o despăgubire de 530 lei pentru fiecare zi de îngrijiri medicale este suficientă să acopere suferința fizică produsă în urma accidentului.

Hotărârea, pronunțată anul trecut, a fost însă atacată cu apel atât de părinții copilului, cât și de reprezentanții școlii. După un nou proces la Tribunal, după numai două termene de judecată, cele două apeluri au fost respinse ca fiind nefondate, decizia Judecătoriei fiind menținută. Hotărârea nu este definitivă, părțile putând formula recurs.

Mai mulți tineri din Botoșani au fost arestați pentru punerea în circulație de bancnote false


Articolul precedentAveri nejustificate la IGPR, inspectorate de poliție și poliția locală
Articolul următor29 iulie: Ziua Imnului Național al României