Dumitru Tudone, vicepreședintele CJ Prahova, a fost achitat în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Curtea de Apel Bucureşti s-a propunţat în dosar DNA din 2016 care viza mai mulţi primari şi funcţionari publici din Călăraşi, acuzaţi de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.
Dosarul DNA a pornit în urma unor decizii din anul 2007 şi viza primarii de la acea vreme din şapte localităţi din Călăraşi, prefectul şi subprefectul de la acel moment, şeful sucursalei judeţene a Administraţiei Domeniilor Statului, dar şi mai mulţi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean şi ai direcţiilor deconcentrate.
La vremea respectivă, Dumitru Tudone ocupa funcţia de secretar al CJ Călăraşi, fiind membru şi în Comisia judeţeană de fond funciar.
În linii mari, anchetatorii au susţinut că respectiva comisie ar fi aprobat în mod ilegal procedura de dezmembrare a unui teren de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Agricolă Fundulea şi trecerea lui la Primăria Fundulea, precum şi transmiterea unor suprafeţe de teren către alte primării. DNA calculase un prejudiciu de 3,8 milioane de euro adus statului român, plus unul de 8,6 milioane de lei adus institutului de cercetare.
Joi, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelurile formulate de inculpaţi, hotărând achitarea lor, precum şi sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la o posibilă excepţie de neconstituţionalitate într-un articol din Codul penal privind întreruperea cursului prescripţiei.