Ziua Imnului Național, fără Klaus Iohannis. Președintele a transmis, totuși, un mesaj

În data de 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național. Ceremonia are loc, în această dimineață, în Piața Tricolorului, dar și în alte locații din întreaga țară

Foto: presidency.ro

Cu toate că prezența președintelui la un astfel de eveniment a devenit tradiție, anul acesta, Klaus Iohannis nu va participa la ceremonia organizată cu ocazia Zilei Imnului Național. Ca să compenseze pentru lipsă, președintele a transmis un mesaj în care a vorbit despre însemnătatea acestei zile.

Klaus Iohannis: „Sărbătorim astăzi, 29 iulie, Ziua Imnului Național, moment cu puternice semnificații pentru toți românii.

„Imnul Național al României – „Deșteaptă-te române!” – este unul dintre simbolurile care definesc tradiția, istoria și credințele națiunii noastre și reprezintă o expresie a redeșteptării naționale, a mândriei și a patriotismului, a libertății și a unității neamului românesc”, a scris președintele Klaus Iohannis, amintind și de versurile scrise de Andrei Mureșanu care, potrivit președintelui, ar fi căpătat o încărcătură emoțională aparte și au insuflat demnitate, patriotism și curaj unor întregi generații în ultimii 173 de ani.

„Poporul român s-a identificat cu strigătul de luptă „Acum ori niciodată” în momente de răscruce din istoria noastră, precum manifestările de exprimare a identității naționale a românilor de pretutindeni, care au culminat cu Unirea de la 1859, Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918, cele două conflagrații mondiale și revolta anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987”, a mai transmis președintele Iohannis.

Mai mult, Iohannis a mai spus că intonarea spontană a imnului, în timpul Revoluției Române din decembrie 1989, ar fi readus în actualitate mesajul unui cântec al tuturor românilor: „de unitate și libertate, și a fundamentat decizia de instituire a acestuia drept Imn Național al României”.

Citește și: Încălzirea globală nu e un mit: temperaturi de 45 de grade în iulie și august

În data de 29 iulie, România sărbătorește Ziua Imnului Național. Ceremonia are loc, în această dimineață, în Piața Tricolorului. Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale va susţine un spectacol. În paralel, la sediul MApN este organizat un eveniment asemănător.

Articolul precedentÎncălzirea globală nu e un mit: temperaturi de 45 de grade în iulie și august
Articolul următorOrban, noi atacuri la adresa lui Florin Cîțu: remanierile și campania de vaccinare, parte din problemă
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.