Salon manichiură (captură video DW)

Tarifele mici pentru manichiură sau pedichiură au fost suficiente să ridice suspiciuni autorităților din Germania, care au făcut verificări inopinate la mai multe saloane, patronate de cetățeni vietnamezi, relatează DW. Suspiciunile de trafic de persoane în Siegburg, un oraș mic de lângă Bonn, cu o populație de numai 40.000, dar și în localitățile învecinate. Astfel, zeci de polițiști de frontieră, dar și forțele de ordine au luat „cu asalt” saloanele de manichiură.

Saloanele de manichiură sunt pentru noi o veșnică problemă, mai ales cele vietnameze, care au angajați la negru. Sunt oameni exploatați pe o leafă de nimic, nici vorbă de tariful minim de 9,50 Euro/oră. Unii patroni le i-au pașapoartele, iar în aceste condiții nu au nicio scăpare.

a declarat Jens Ahland, de la Biroul Vamal din Koln

Potrivit DW, suspecții pot fi arestați doar dacă sunt prinși că au încălcat legea. „Dacă nu poți aduce dovezi și oamenii nu depun mărturie, din cauză că se tem pentru integritatea lor corporală sau pentru familiile rămase în țara natală, este foarte dificil să îi ajuți sau să faci o anchetă”, a precizat Bettina Zietlow, Institutul de Cercetare Criminalistică.

Razii simultane și neanunțate

Raziile nu au loc numai în Siegburg, ci și în orașele învecinate, simultan și neanunțat. Poliția nu vrea să le dea ocazia patronilor de saloane să se anunțe între ei. Mulți vietnamezi vin în Germania cu viză turistică, iar în Republica Federală pot rămâne maximum trei luni de zile, dar fără drept de muncă.

„Se verifică autenticitatea pașapoartelor, astfel că putem verifica pe loc și dacă persoana care ne-a prezentat actul de identitate este aceeași cu titularul acelui document. Fiind că nu doar pașapoartele false sunt o problemă, ci și faptul că unii ne arată documentul altor persoane”, a mai spus Ahland.

De altfel, cele mai multe reclamații din Germania vizează saloanele de manichiură/pedichiură. Munca autorităților nu se termină însă cu razia de la Siegburg, ci este abia începutul. „O persoană ne-a prezentat un pașaport vietnamez fals. Între cele trei persoane verificate, am depistat și un minor. Cu ajutorul unui traducători îi interogăm pentru a obține și alte informații, apoi, de ei se vor ocupa Biroul de Migrări, iar în cazul minorilor, Protecția Copilului”, a precizat Jens Ahland, citat de DW.

După aceste acțiuni ale Poliției de Frontieră, instanța urmează să decidă ce se va întâmpla cu suspecții.

Marea Britanie. Patronii unei spălătorii auto, vinovați de sclavie modernă

Articolul precedentAmendă pentru fratele primarului condamnat pentru pornografie!
Articolul următorFlorin Cîțu, ferm convins că prețurile sunt mici, iar traiul din ce în ce mai bun