Sursa: Poliția Română

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus trimiterea în judecată a doi polițiști de la Brigada Rutieră București – comisarul de poliție Andrei Pantea și agentul șef de poliție Valentin Olteanu, după ce au fost prinși în flagrant cu mită.

În urma flagrantului organizat în aprilie, ambii au fost acuzați de luare de mită în formă continuată, procurorii solicitând instanței arestarea preventivă pentru 30 de zile. La acest moment însă, cei doi polițiști sunt în arest la domiciliu, procurorii imputându-le zeci de fapte de luare de mită.

Conform DNA, comisarul de poliție Pantea, pe când făcea parte din Direcția Generală a Poliției Municipiului București – Brigada Rutieră, ar fi comis nu mai puțin de 60 de fapte, în vreme ce agentul șef Olteanu ar fi luat mită de 62 de ori.

Concret, cei doi ar fi solicitat bani șoferilor care erau prinși că nu respectau legea, iar în schimb le garantau acestora că nu vor fi sancționați. „Ca și mod de operare, de cele mai multe ori banii ascunși între documentele solicitate de către agentul șef de poliție Olteanu Valentin (asigurare sau certificat de înmatriculare) ajungeau la comisarul Pantea Andrei. Ulterior, acesta ar fi scos banii, i-ar fi introdus în portofel sau buzunar, iar la sfârșitul programului acele sume de bani ar fi fost împărțite între cei doi”, detaliau procurorii imediat după flagrant.

În perioada 7 martie 2023 – 27 aprilie 2023, inculpații Pantea Andrei și Olteanu Valentin ar fi primit, în legătură cu neîndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, respectiv pentru a nu constata și sancționa cu amendă sau pentru a nu aplica sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, sume de bani care nu li s-ar fi cuvenit (Pantea Andrei – în total 11.575 de lei și 405 euro, Olteanu Valentin – 12.975 de lei și 405 euro), de la mai mulți conducători auto care ar fi încălcat regulile de circulație pe drumurile publice.

În contextul menționat mai sus, la data de 27 aprilie 2023, cei doi inculpați ar fi fost surprinși în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la cinci conducători auto suma totală de 2.550 de lei și 20 de euro”, a transmis DNA, cu mențiunea că în cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Articolul precedentUdrea, alături de profesori: „România preferă să țină zeci de mii de oameni în pușcării fără să facă nimic”
Articolul următorSindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual iese în stradă