Un primar din județul Mehedinți a fost victima unui furt, în timp ce se afla la un botez.
Primarul Ionuț Gîrcă s-a întors acasă în jurul orei 02.00 și a constatat că îi lipsește suma de 100.000 de euro.
Acești bani cash i-au fost sustrași cu ușurință, deși edilul susține că locuința sa este dotată cu camere de supraveghere.
Hoții au trecut prin unghiul mort. Prin urmare, nu există suspecți sau dovezi
”Sunt niște camere de supraveghere, dar au fost ocolite printr-un punct mort. Nu bănuiesc pe nimeni, nu cred că știa nimeni. Am vândut niște utilaje mai vechi, eu lucrez niște terenuri și urma să îmi achiziționez o combină agricolă. Am scos niște bani. Nu îi țineam ascunși, îi țineam în casă. La mine în casă nu intrau persoane străine”, a declarat primarul, potrivit Antena 3.
Edilul din Mehedinți: ”Copiii mei minori erau în casă”
Conform declarațiilor oferite de Ionuț Gîrcă, copiii săi se aflau în locuință, în momentul în care a avut loc jaful.
Primarul a precizat că hoții au profitat de fapul că minorii se uitau la televizor, iar neatenția acestora a facilitat jaful.
Chiar dacă, în ultima perioadă, în zona respectivă nu au mai avut loc jafuri, primarul din Mehedinți s-a trezit, astfel, pus în fața faptului împlinit, iar cercetările continuă, precizează publicația Gândul.ro.
”Eu am ajuns la 2 fără ceva de la un botez și am văzut ușa deschisă, urme, și am constatat jaful. Nu s-au mai întâmplat spargeri în ultimul timp. Problema cea mai gravă este că copiii mei minori erau în casă. Hoții s-au dus până la ușa lor, pe urme, au văzut că priveau la televizor. S-au mutat în celelalte camere, au răsturnat pe acolo”, a mai declarat primarul din Mehedinți.