Vârful episodului de vreme rea pe care îl traversează România va avea loc abia în această seară, formaţiile de intervenţie ale Administraţiei Naţionale Apele Române trebuind să fie în alertă iar specialiştii noştri să informeze permanent ISU şi autorităţile locale privind evoluţia fenomenelor, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Specialiștii Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor avertizează ca sunt posibile depășiri ale cotelor de apărare în special în intervalul 29.05.2022 ora 22:00 – 30.05.2022 ora 10:00 pe unele râuri din judeţele Vâlcea, Sibiu, Gorj şi Hunedoara.  Există posibilitatea ca, în intervalul aflat sub incidența codului portocaliu de inundații, să se emită și mesaje de Fenomene Imediate COD ROȘU, cu probabilitate mai mare pentru unii afluenți ai Oltului din județele Vâlcea și Sibiu, respectiv pentru unii afluenți ai Jiului din județele Gorj şi Hunedoara.

Autoritățile au luat măsurile de pregătire necesare iar ISU va fi informat de evoluția situației.

Meteorologii au extins zona avertizărilor pentru intreaga tara. Episoadele de vreme rea vor fi cele mai frecvente în Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Meridionali. Aici instabilitatea atmosferică va fi accentuată. La intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 50…90 l/mp. După-amiaza și seara, în jumătatea sudică a Olteniei și în sud-vestul și centrul Munteniei se vor semnala și vijelii puternice (viteze de 75…90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice. Meteorologii nu exclud probabilitatea emiterii de avertizări Now-Casting de COD ROȘU local în Oltenia și Muntenia, ce vizează producerea de vijelii și cantități de apă de peste 50 l/mp, pe secvențe scurte de timp.

Vreme rea în București

Specialiștii ANM au emis o prognoză specială pentru municipiul București unde, seara, vor fi perioade în care se vor semnala vijelii puternice (viteze de 65…80 km/h), frecvente descărcări electrice, averse torențiale (cantități de apă ce vor depăși 10…20 l/mp și izolat 30l/mp) și posibil grindină. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14…15grade.

Agent Green: ”Făgăraș este zona cu cele mai multe tăieri ilegale”

Articolul precedentPolițistul Marian Godină, despre învățământul românesc: ”Învățătoarele nu fac acordul între subiect și predicat”
Articolul următorCiolacu depinde de decizia colegilor de partid pentru a deveni premier, în 2023