Primarul comunei Gostavăţu, județul Olt, a fost plasat astăzi sub control judiciar pentru 60 de zile, în cadrul unui dosar în care este cercetat pentru mai multe infracțiuni de corupție. Marius Ştefan Popescu conduce comuna Gostavățu din 2004, iar astăzi Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a făcut publice o parte din activitățile ilicite pe care le avea primarul: peste 100 de infracțiuni de luare de mită, începând cu 2008.

În dimineaţa zilei de 29.05.2019 procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, desemnaţi să instrumenteze cauze având ca obiect infracţiuni de corupţie, au luat măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de inculpatul P.M. Ş., primar al comunei Gostavăţu jud.Olt, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, (117 acte materiale).

Din probele administrate până în prezent rezultă existenţa unor activităţi infracţionale care se circumscriu tipicităţii elementelor constitutive ale infracţiunilor de „luare de mită”, în sensul în care inculpatul P.M.Ş., în calitate de primar al com. Gostavăţu, jud. Olt, în perioada 2008-2018, a condiţionat mai multe persoane care doreau să nu fie sancţionate contravenţional sau împiedicate să îşi desfăşoare diferitele activităţi ce formează obiectul lor de activitate (reprezentanţi ai unor societăţi comerciale cu sedii sau puncte de lucru în com. Gostavăţu, jud. Olt şi deţinători de utilaje agricole) de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani (folosite pentru nevoi personale) cu valoarea cuprinsă între 100-1.000 lei, către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună (deși la primărie exista prevedere bugetară pentru organizarea bâlciului din comună), în legătură cu întârzierea sau neîndeplinirea unor acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu sau pentru îndeplinirea unor acte contrare acestor atribuţii(procese-verbale de sancţionare contravenţională, nedarea în debit a amenzilor contravenţionale, emiterea acordului de funcţionare pentru agenţii economici, sesizări la diferite instituţii ale statului în vedere efectuării de controale la agenţii economici, etc.) (117 acte materiale)”, se arată într-un comunicat.

Articolul precedentIohannis, mulțumit de finalul alegerilor de duminică, însă solicită demisii la Interne și Externe
Articolul următorPreședintele Klaus Iohannis nu-l va accepta pe Titus Corlățean ca viceprim ministru