Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a găsit soluţia pentru evitarea risipei alimentare. Ministrul Agriculturii a precizat că, personal, merge la cumpărături doar după ce mănâncă. „Înainte să fac cumpărăturile, mănânc. Când mergi la cumpărături şi ţi-e foame, ai cumpăra jumătate de magazin”, a explicat ministrul Agriculturii. Ministrul a declarat că nu are nevoie de o listă de cumpărături.
„În general, nu cu listă, pentru că funcţionez cumva cu nevoie, adică ce am nevoie în casă şi să mă hrănesc, merg şi îmi achiziţionez. Am ajuns să întorc fiecare sticluţă de iaurt pe toate părţile să văd dacă e bio, când expiră”, a declarat Adrian Chesnoiu. Ministrul Agriculturii a dezvăluit că anul trecut s-au aruncat două miliarde de kilograme de alimente la gunoi, ceea ce înseamnă o risipă alimentară.
„Într-o ţară în care, în anul 2021, s-au aruncat două miliarde de kilograme de alimente, au fost aruncate la gunoi, putem vorbi de risipă alimentară. Ne putem face fiecare o analiză, cât din ceea ce cumpărăm fiecare ajunge la gunoi la finalul săptămânii şi atunci o să ne dăm seama că aceia sunt bani aruncaţi, putem fi mai responsabili. Am făcut un astfel de exerciţiu şi vă spun că am găsit şi soluţia. Înainte să fac cumpărăturile, mănânc. Când mergi la cumpărături şi ţi-e foame, ai cumpăra jumătate de magazin. Le punem pe toate în frigider şi la finalul săptămânii umplem coşul cu produse agro-alimentare care ajung la gunoi”, a declarat Chesnoiu.
Care sunt recomandările ministrului Chesnoiu pentru români
Ministrul Agriculturii a mai subliniat că românii trebuie să facă diferenţa între o criză alimentară la raft şi o criză a alimentelor, țara noastră nefiind în pericol să se confrunte cu o criză alimentară, în condiţiile în care se aruncă anual două miliarde de kilograme de alimente.
„Nu avem de ce să ne temem din perspectiva unei crize alimentare şi o spun cu responsabilitate şi am să vă ofer şi argumentele necesare. Trebuie să facem diferenţa dintre o criză alimentară, care este definită de lipsa alimentelor la raft, şi o criză a disponibilităţii populaţiei de a avea acces la acele alimente. Sunt două lucruri total distincte”, a susţinut Adrian Chesnoiu Un studiu publicat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) arată că 17% din totalul hranei produsă la nivel mondial ajunge la gunoi. O lege privind diminuarea risipei alimentare a fost adoptată în România în 2016, actul normativ reglementând în special cum ar trebui să procedeze operatorii economici astfel încât alimentele să nu ajungă la gunoi. Se estimează că 931 de milioane de tone de mâncare a fost risipite la nivel mondial în 2019, mai arată studiul. Aproape două treimi au provenit din gospodării, un sfert din industria alimentară și puțin peste 10% din cea de retail.