Crin Antonescu, despre PNL: ”Partidul a revenit într-o poziție ceva mai durabilă”

Crin Antonescu a analizat actuala conducere a Partidului Național Liberal

Invitat la ”Marius Tucă Show”, Crin Antonescu a făcut declarații în legătură cu starea actuală a Partidului Național Liberal.

Fostul președinte PNL și al Senatului a precizat că partidul a ajuns în punctul în care era firesc să ajungă și că prin noua formulă de conducere ”a revenit într-o poziție ceva mai durabilă”.

De vreme ce așa au mers lucrurile, înseamnă că așa era normal să fie. Tot ce pot să spun este că eu cred că acum, după un anumit ocol, PNL și-a revenit totuși într-o poziție ceva mai durabilă în formula asta. Dacă eu aș fi fost cel care să pot să potrivesc aceste pahare de șampanie care sunt congresele unor partide, cred că aș fi făcut ce s-a întâmplat acum mai repede și mai demult. Mai ales mai repede”, a precizat Antonescu.

Crin Antonescu: ”E jale mare că unora nu le place de domnul Ciucă”

Eu am citit în presă românească expresia unei mari suferințe, că n-a fost concurență la congresul în care s-a ales dl Ciucă. Dar au fost tancuri care să interzică să candideze altcineva? E jale mare că nu știu, nu le place unora dl Ciucă. Foarte bine, poate să-ți placă, poate să nu-ți placă”, a adăugat fostul președinte al Partidului Național Liberal.

PNL a avut niște ”personalități izbitoare, copleșitoare”

De asemenea, Crin Antonescu a făcut referire și la foștii politicieni din PNL.

Conform declarațiilor, Antonescu este de părere că actualul premier, Nicolae Ciucă, rămâne foarte potrivit pentru postul în care se află, și anume, președinte al Partidului Național Liberal.

Dar care erau până la urmă, fără supărare, acele personalități izbitoare, copleșitoare, ale PNL care au fost oprite de niște forțe oculte să facă istorie acum? Eu cred, deci, că pe formulă asta, cu generalul Ciucă premier și înțeleg că se profilează Lucian Bode secretar general – pe care îl cunosc și despre care am o impresie foarte, mi se pare foarte potrivit pentru asta – partidul este în formula pe care el o poate avea acum”, a conclus Crin Antonescu.

Articolul precedentMinistrul Agriculturii îi învață pe români cum să nu mai risipească mâncarea: Înainte să fac cumpărăturile, mănânc
Articolul următorBucurești: Bagaj suspect la metrou. Trenurile nu mai opresc
Jurnalist full-time / Pesimist part-time