Într-o postare pe pagina sa de Facebook, ministrul Familiei Gabriela Firea a anunțat că lucrează la un plan de acțiune care să transpună în practică recomandarea Comisiei Europene privind instituirea “Garanției pentru Copii”.
„Aceasta va contribui în mod semnificativ la sprijinirea celor mai vulnerabili dintre copii, prin oferirea de servicii de educație timpurie și îngrijire, prin oferirea unei mese sănătoase în cadrul școlii, a unor servicii de sănătate sau prin asigurarea unor condiții de locuire adecvate”, a declarat Gabriela Firea.
Fostul primar al Capitalei a precizat că 1,3 milioane de copii din țara noastră sunt afectați de sărăcie, mai exact unul din trei copii.
De asemenea, ministrul Familiei a amintit că în centrul preocupărilor sale au fost mereu copiii, în special cei care provin din medii defavorizate și care nu au acces la educație, iar părinții nu au resursele minime pentru a le oferi traiul de zi cu zi.
Firea: „Ca ministru al Familiei sunt coordonatorul național al programului “Garanția pentru copii”
„“Garanția pentru copii” este una dintre măsurile concrete, menite să asigure un cadru unitar, la nivelul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, pentru prevenirea și combaterea excluziunii sociale și garantarea accesului copiilor aflați în situații de vulnerabilitate la o serie de servicii de bază fundamentale: educație timpurie, sănătate, locuire, alimentație”, a mai scris fostul edil al Capitalei.
Gabriela Firea a anunțat că cea mai mare reușită pentru România va fi încheierea procesului de dezinstituționalizare a copiilor aflați în marile centre de plasament.
„În prezent se află în curs de închidere ultimele instituții, copiii din ele au fost găzduiți în case de tip familial sau reintegrați în familia naturală sau extinsă. Unii dintre ei au fost adoptați și merită să remarcăm faptul că, anul trecut, pentru prima dată după mult timp, numărul adopțiilor naționale a crescut semnificativ”, a mai punctat Firea.
Totodată, ministrul Familiei a declarat că măsurile și acțiunile întreprinse în țara noastră, în vederea prevenirii și combaterii sărăciei în rândul copiilor va fi în strânsă legătură cu obiectivul Uniunii Europene de a scoate din sărăcie sau excluziune socială, până în 2030, 15 milioane de persoane, dintre care 5 milioane sunt copii.
„Ca ministru al Familiei sunt coordonatorul național al programului “Garanția pentru copii” și mi se pare esential ca, alături de reprezentanții tuturor celorlalte autorități implicate în elaborarea acestui plan național de acțiune, să găsim soluții concrete și realiste, care pot face diferența în viața a peste un million de copii români. Planul național de acțiune va fi, de asemenea, adaptat la contextul actul, generat de conflictul armat din Ucraina. Astfel, un capitol aparte al documentului va fi dedicat măsurilor pe care le luăm pentru a veni în sprijinul copiilor ucraineni care ajung în România”, a concluzionat Gabriela Firea.
Citește și articolul: Gabriela Firea, despre cazul familiei Furdui: „Doi dintre copiii luați de lângă părinții lor de autoritățile germane s-au întors acasă”