Două noi suspiciuni de hepatită misterioasă au fost semnalate în județul Sibiu, la doi copii minori. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au declarat că unitatea a raportat două cazuri de hepatită de cauză necunoscută la copii. Este vorba despre un băiat de 16 ani, internat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu pentru investigaţii suplimentare, cu o evoluţie stabilă, şi despre o fetiţă de 10 ani, care a fost externată.
„DSP Sibiu a raportat două cazuri de hepatită de cauză necunoscută la copii, primul a fost raportat în 19 aprilie, la un băiat de 16 ani, internat iniţial la Spitalul Municipal Mediaş, ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu, cu suspiciunea de hepatită acută. Markerii virali pentru hepatitele A,B, C şi E au fost negativi, ca şi probele pentru determinarea anticorpilor anti-leptospiră”, a declarat Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.
Băiatul este în continuare internat, fiind investigat şi supravegheat. Evoluția lui este staţionară şi fără elemente de agravare. Cel de-al doilea caz a fost raportat în 26 aprilie, la o fetiţă de 10 ani, cu markeri de asemenea negativi pentru hepatitele A, B, C, proba pentru hepatită virală E fiind încă în lucru.
„În prezent fetiţa este externată, cu stare ameliorată. De precizat faptul că fetiţa a urmat anterior internării un tratament cu Albendazol, medicament din grupa preparatelor antihelmintice, fiind activ faţă de diverşi viermi sau paraziţi localizaţi la nivelul intestinului şi al altor ţesuturi din organism”, a explicat doctorul Simona Berariu. Fetiţa luase anterior internării un medicament împotriva unor paraziţi localizaţi la nivelul intestinului sau al altor ţesuturi din organism. În cazul fetiţei, este luată în calcul şi varianta unei hepatite toxice, din cauza tratamentului urmat.
Specialiștii din Ministerul Sănătății recomandă părinților să le pună copiilor mască în spații aglomerate
Cazul confirmat este al unei fetițe de 5 ani, care ar putea avea nevoie de transplant hepatic. Potrivit oficialului Ministerului Sănătății, sunt încă două cazuri suspecte, în urma analizelor urmând să fie confirmate sau infirmate.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății Adriana Pistol a precizat că nu este vorba despre o boală nouă, fiind raportate și în trecut astfel de cazuri. Noutatea este că de această dată sunt mai multe cazuri, a precizat secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Adriana Pistol. Ministerul Sănătății recomandă purtarea măștii de protecție de către copii în spațiile aglomerate dar și spălatul pe mâini cât mai des. Fetița de 5 ani confirmată cu această formă de hepatită acută este încă internată în spital, fiind sub tratament. Dacă tratamentul nu va da rezultate, medicii iau în calcul un transplant hepatic. Fetița a avut COVID-19, testele pentru adenovirus ieșind negative.