Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a declarat că aproape 90% din gările și haltele din România arată ca după război, situația lor fiind una critică.
Oficialul a transmis reprezentanților CFR că vrea o descentralizare, mai exact o transmitere a managementului pe CNAIR către autoritățile locale din județele și municipiile României.
„Am transmis CFR-ului că doresc o descentralizare. Cred că o să se supere pe mine directorul Simu de la CFR Infrastructură, dar în acest moment tot ceea ce înseamnă gări, halte în România, cred că într-o proporţie de 80 – 90% arată ca după război. Jalnic”, a spus Grindeanu, potrivit news.ro.
Ministrul Transporturilor și planul de modernizare a CFR-ului
Acesta a mai precizat că în momentul de față nu există „forța necesară” pentru ca toate gările și haltele din țară să fie refăcute de compania feroviară, precizând că e nevoie ca autoritățile locale să se ocupe de acest lucru.
„Eu provin din administraţia locală, am fost viceprimar la Timişoara şi preşedintele Consiliul Judeţean Timiş, deci ştiu că multe din aceste proiecte îşi găsesc finalitatea mai bine dacă sunt gestionate de autorităţile locale”, e de părere ministrul Grindeanu.
Totodată, fostul premier a vorbit și despre Portul Constanța ce nu are niciun proiect în PNRR. Oficialul a declarat că nu PSD a fost cel care a contribuit la „creionarea” acestui program, afirmând că cei care au făcut PNRR-ul au considerat necesar să nu prindă zona navală.
„Este incredibil acest lucru. Sigur, sunt exemple şi din alte domenii, agricultura nu e prinsă deloc. Şi sunt şi alte domenii”, a spus Grindeanu.
Oficialul a mai spus că în 2023 ar exista o oportunitate prin care s-ar putea rediscuta despre finanțări în domeniul naval.
„Dar dincolo de POIM, pe exerciţiul bugetar 2014 – 2020, dincolo de POT – Programul Operaţional Transportul care vine pe 2021 – 2027, dincolo de PNRR, cei de la Portul Constanţa şi nu doar cei de la Portul Constanţa trebuie să încline mai mult balanţa pe investiţii din fonduri europene decât din venituri proprii”, a concluzionat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
Citește și: Cătălin Drulă îl acuză pe Sorin Grindeanu că se ocupă de „politicăreală în loc să pună osul la treabă”