Sentință definitivă în dosarul fostului primar al orașului Jibou din județul Sălaj, la peste 4 ani de la trimiterea sa în judecată. După o primă condamnare în primăvara anului trecut, fostul edil a încheiat socotelile în dosarul său luna aceasta, la Curtea de Apel Cluj, care a menținut hotărârea instanței de fond.
Inculpatul a fost găsit vinovat pentru o infracțiune de abuz în serviciu asimilată faptelor de corupție (din cele trei descrise de procurori) și una de conflict de interese, pedeapsa fiind de 1 an şi 10 zile de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni.
Totodată, potrvit sentinței, pe durata termenului de supraveghere fostul primar trebuie să presteze 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Jibou sau Primăriei Zalău. Alături de fostul primar, în dosar au mai fost trimise în judecată o societate, precum și o funcționară din primărie.
„Achită pe inculpatul BĂLĂNEAN EUGEN pentru abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie (punctul 2 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din cursul lunii martie 2009). …achită pe inculpatul BĂLĂNEAN EUGEN, pentru abuz în serviciu asimilat faptelor de corupţie (punctul 3 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din 12.05.2009). …dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului BĂLĂNEAN EUGEN, pentru conflict de interese (punctul 4 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din cursul lunii iulie 2009). …condamnă pe inculpatul BĂLĂNEAN EUGEN, pentru: abuz în serviciu contra intereselor publice, asimilat faptelor de corupţie (punctul 1 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu – fapta din 17.03.2009), la pedeapsa de 1 an închisoare; purtare abuzivă (punctul 5 de la secţiunea „În drept” din rechizitoriu, fapta din 24.05.2014), la pedeapsa de 1 lună închisoare. …aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare, la care adaugă 10 zile închisoare, reprezentând sporul obligatoriu de o treime din totalul celeilalte pedepse, stabilind pedeapsa rezultantă de executat de 1 an şi 10 zile închisoare”, se arăta în prima sentință, menținută la Cluj.
În acest dosar, fostul primar a fost arestat la domiciliu în perioada 11.05.2015 – 27.06.2015, faptele pentru care a fost trimis în judecată datând din anul 2009.
„În calitate de primar şi ordonator principal de credite al unui oraș din județul Sălaj, în data de 17.03.2009 a dispus, din bugetul primăriei, plata sumei de 6.188 lei către o societate comercială, pentru efectuarea a 11 lucrări de întabulare a unor terenuri deţinute de o terță persoană, pe numele căreia au fost întabulate terenurile. Ulterior, din aceste terenuri, inculpatul a cumpărat pentru sine suprafaţa de 28 hectare, în calitate de asociat al unei firme la care deţinea 50% din părţile sociale, cunoscând că plata se face în interes personal.
Astfel, a provocat primăriei un prejudiciu constând în suma plătită în mod ilicit. În cauză, lucrători de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Sălaj, la delegarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Zalău, au efectuat activităţi de cercetare penală care au contribuit la realizarea probatoriului”, au transmis cei de la DGA.