Liderul PSD, Marcel Ciolacu este ironic la adresa premierului Cîțu, care a declarat luni că este deschis discuțiilor cu specialiștii, pe tema restricțiilor din cauza pandemiei. Social democratul consideră că premierul vine „să cerșească ajuror”, de frica oamenilor.   

„Am văzut mai devreme că acum, în al doisprezecelea ceas, domnul prim-ministru Cîţu vine cu mâna întinsă la noi să cerşească ajutor. Abia acum, după un an de zile, recunoaşte oficial că nu a fost în stare să facă nimic. Acum, când le este frică de furia oamenilor, s-au gândit să ceară ajutor. Aceasta, din punctul nostru de vedere, nu este o propunere serioasă. Este doar dorinţa lor de a nu-şi asuma responsabilitatea. De un an de zile le-am propus în mod repetat să ne-ntâlnim şi să discutăm despre pandemie, despre buget, despre PNRR, să găsim cele mai bune soluţii”, a declarat Ciolacu, în conferința de presă de la sediul PSD.

Orgoliile, politice sau personale, trebuie lăsate la o parte

Ciolacu a expus, în cadrul conferinței, măsurile pe care le-au gândit specialiștii social democrați, în mai multe privințe, de la buget până la combaterea pandemiei.

„Am aici exact tot ce am prezentat noi în acest an de zile şi invitaţiile noastre către actuala guvernare, atât bugetul, atât PNRR, cât şi, nu în ultimul rând, combaterea pandemiei Covid-19, material făcut de către specialiştii noştri de acum un an de zile, care prevede testarea extinsă, testarea rapidă în şcoli, să nu se închidă şcolile un an de zile doar în România, iar în restul Europei să fie deschise, problematica ATI, deoarece când se discută despre viaţă şi moarte toată discuţia se închide la ATI, spitalele COVID şi non-COVID, o greşeală majoră a Guvernului Orban şi, nu în ultimul rând, accesul bolnavilor cronici la sistemul de sănătate”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Florin Cîțu: „Specialiștii nu au culoare politică”

Articolul precedentFlorin Roman critică invitarea lui Arafat în ședința liberalilor
Articolul următorBode anunță totalul amenzilor date în urma protestului spontan de la metrou, de vineri