Consilierii generali ai Capitalei se întâlnesc astăzi pentru a discuta mai multe proiecte de hotărâre inițiate de primarul Nicușor Dan, inclusiv despre contractarea unui împrumut în valoare de până la 150 de milioane de lei.
Ieri a avut loc Ședința Comisiei economice, buget, finanțe și credite externe din cadrul CGMB, unde a fost discutat și acest proiect de hotărâre.
Din ce se explică în documentație, banii ar fi necesari „pentru realizarea unor investiții publice de interes local”. Mai pe scurt, o singură investiție apare în proiect – achiziționarea de mijloace de transport mai puțin poluante, necesare îmbunătățirii transportului public de călători din municipiul București.
În total, pe ordinea de zi a ședinței sunt peste 40 de proiecte, iar unele vizează de asemenea banii. Astfel, primarul general le cere aleșilor locali să aprobe depunerea unor cereri finanțare pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile prin programul Fondul pentru modernizare a proiectului și a cheltuielilor aferente obiectivului de investiție „Modernizarea sistemelor de măsurare a energiei termice”, pentru obținerea de fonduri europene nerambursabile prin programul Fondul pentru modernizare a proiectului și a cheltuielilor aferente obiectivului de investiție „Implementarea unor noi sisteme de automatizare pentru punctele termice (urbane și dotații) și a unui nou sistem de supraveghere și conducere operativă (SCADA) pentru punctele termice (urbane, industriale și dotații) modulele, nodurile și centralele termice, precum și pentru dispeceratele zonale și dispeceratul general aflate în Administrația CMTEB S.A.”, cerând totodată și acceptul pentru aprobarea mai multor indicatori aferenți unor obiective de investiții.