Fostul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, e tot mai activ pe rețelele de socializare.

Sau cel puțin pe fostul Twitter, acum „rețeaua x”, recent Hellvig postând câteva rânduri-acuze la adresa lui Claudiu Târziu, președintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR.

Analiza din postarea lui Hellvig are legătură cu discursul lui Târziu de la Iași, de pe 24 ianuarie, acesta din urmă declarând că România trebuie să recupereze teritorii aflate acum în Ucraina și să se unească cu Republica Moldova, adică „nu vom fi suverani cu adevărat decât după ce vom reîntregi statul român în granițele lui firești”.

Și, potrivit postării lui Hellvig, discursul lui Târziu „îi convine cel mai mult lui Vladimir Putin”, subliniind despre liderul AUR că „în politică, domnul cu vorbele avântate ar purta în general numele de «idiot util»”.

Zilele trecute, un domn a cuvântat despre nevoia de a avea bune relații de cooperare cu Rusia și despre cum ar trebui ca noi, România, să mergem să recuperăm teritorii de la Ucraina aflată în corzi. Bineînțeles, discursul îi convine cel mai mult lui Vladimir Putin: Uite, lume, o grămadă de țări sunt nemulțumite, ca atare războiul nostru este justificat.

În politică, domnul cu vorbele avântate ar purta în general numele de «idiot util». Adică cel care, fără să analizeze prea mult, lansează mesaje care convin de minune adversarului. Problema este că dl Claudiu Târziu nu este idiot. Unii ar spune că nici util. Adică nu face aceste declarații din prea multă viteză. Nu îl putem bănui că l-a luat valul și că i-a ieșit porumbelul.

Domnul Târziu se joacă cinic cu o temă fierbinte, despre care știe foarte bine că este o fantezie. Din agitarea făcliei naționaliste, pe el îl avantajează de minune agitația, nicidecum idea națională. Pentru că din agitație își extrage știri, expunere și bazin electoral. Știe, la fel de cinic, că vorbele lui sunt o declarație politică și, ca atare, nu poate fi tras la răspundere pentru vreo coliziune cu poziția oficială a statului român.

Domnul Târziu bate fals într-o tobă de bâlci, iar cei fără ureche muzicală se adună de pe margine crezând că e concert. Există însă o trompetă improbabilă care este totuși în armonie cu dl Târziu. László Torocskai, omologul său de la Budapesta, care, coincidență, la 24 de ore după, declară că Ungaria trebuie să recupereze teritorii de la Ucraina.

Cum nu cred în coincidențe, trei întrebări îmi stăruie în gând. Când vorbește de normalizarea relațiilor cu Rusia, la care perioadă „normală” se referă? Ca să știm cum să ne pregătim… Când și-a lansat lista pentru euro-parlamentare, de ce a ales Italia și nu ținuturile pe care le revendică? Doar n-o fi pentru voturi… Când s-a regăsit în cuget, simțiri și punctaj cu politicianul maghiar, dl Târziu era în Cc sau în Bcc?”, se arată în postarea lui Eduard Hellvig.

Articolul precedentSondaj CURS: Ciolacu are principalul merit în victoria Schengen; PSD rămâne prima opțiune la vot
Articolul următorCiucu mai vrea un mandat de primar: „Ca să confirm cu adevărat ceea ce pot pentru Sectorul 6, am nevoie de ceva mai mult timp”