Sursa foto: DCBusiness.ro

Ungaria a terminat lucrările care îi revin din coridorul rutier central-european Via Carpatia, relatează MTI. Coridorul rutier leagă șapte țări europene, creând astfel o legătură între porturile Mării Baltice, Mării Egee și Mării Negre.

Conform sursei citate, în urma finalizării elementului maghiar al coridorului, de la Budapesta se poate ajunge pe autostradă până în Kosice, Slovacia. Ungaria s-a achitat de toate sarcinile asumate cu cinci ani mai devreme decât era termenul limită al construcției Via Carpatia. Astfel, secțiunea maghiară a coridorului continuă cu autostrada M3, M35 în direcția Debrecen și cu M4, direcția Oradea.

Ungaria se apropie de 2.000 de km de autostradă

Tamás Schanda, secretar de stat în Ministerul Inovației și Tehnologiei, a precizat că rețeaua internă de autostrăzi se apropie de 2.000 de km.

„Ungaria a reuşit să îşi dezvolte singură infrastructura proprie de transport – datorită muncii depuse de cetăţenii săi, bazându-se pe creşterea economică. În 2010, lungimea totală a reţelei interne de autostrăzi a fost de sub 1300 de kilometri. Acum, ea se apropie de 2000 de kilometri”, a precizat Tamás Schanda.

Oficialul ungar a mai precizat că în ultimii 11 ani s-a investit enorm în autostrăzi.

„Vorbim, acum, de o legătură completă pe autostradă între capitala Ungariei şi cea a Slovaciei, Bratislava. Înainte de 2010, niciun drum de mare viteză nu ajungea la graniţa cu România, spre Transilvania, acum se lucrează, deja, la pregătirea celui de-al treilea”, a mai spus Tamás Schanda.

De asemenea, conform secretarului de stat, din 2019, rețeaua de drumuri de mare viteză din Ungaria a crescut cu aproape 100 de km în fiecare an.

Reamintim că Via Carpatia este un traseu european aflat în implementare, care face legătura între Marea Baltică, Marea Neagră și Marea Egee. Proiectul a fost aprobat în urmă cu 15 ani, iar miniștrii Transporturilor celor șapte țări europene au semnat, în 2010, o declarație de susținere prin care traseul a fost extins în România, Bulgaria și până la portul grecesc Salonic.

România are, în momentul de față, 942 de km de autostradă și drumuri expres deschise traficului rutier.

Ungaria obligă hipermarketurile străine să doneze nevoiașilor alimentele care expiră în 48 de ore

Articolul precedentBeatrice Mahler: „Vaccinul este cel mai bun lucru care ni s-a întâmplat”
Articolul următorCurtea Constituțională a respins sesizarea USR privind bugetul de stat
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.