Sursa foto: vaccinare-covid.gov.ro

Coordonatorul campaniei de vaccinare Valeriu Gheorghiță a spus că fiecare persoană care a ales să se imunizeze împotriva COVID-19 a făcut un pas spre normalitate. Mai mult, medicul a precizat că singura soluție prin care putem învinge pandemia este vaccinarea.

„Astăzi ( 27.12.20) se împlinește 1 an de când în România a demarat campania de vaccinare împotriva COVID-19, în tandem cu restul țărilor din Uniunea Europeană! (…) Pentru mulți dintre noi a reprezentat speranța că împreună, prin vaccinare, putem învinge această pandemie. Greul de abia atunci începea! A urmat o perioadă plină de provocări logistice, medicale, și mai ales de comunicare, care ne-au testat echilibrul, maturitatea profesională, anduranța și capacitatea de comunicare a unor momente de criză!”, a precizat Valeriu Gheorghiță, relatează g4media.

Valeriu Gheorghiță: „Să rămânem responsabili și solidari pentru sănătate”

De asemenea, coordonatorul campaniei de vaccinare a mai susținut că pentru combaterea dezinformării și neîncrederii în vaccinare e nevoie de dialog și empatie.

„Fiecare persoană care a ales să se vaccineze ne-a motivat și a reprezentat pentru noi un pas înainte, un pas către normalitate. Continui să sper că doar prin empatie, onestitate, dialog și comunicare, prin găsirea acelui obiectiv comun care să ne reprezinte, putem combate dezinformarea, ezitarea, scepticismul și neîncrederea! Să avem un an mai bun și să rămânem responsabili și solidari pentru sănătate!” a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Prima persoană vaccinată în România a fost o asistentă medicală de la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti.

Reamintim că în țara noastră au fost admnistrate până în prezent peste 15,7 milioane de doze de vaccin și au fost imunizate aproape 8 milioane de persoane cu cel puțin o doză.

În ultimele 24 de ore au fost vaccinate peste 21 de mii de persoane, dintre care 4.300 cu prima doză.

Ministerul Sănătății a anunțat încă 13 noi cazuri de infectare cu varianta Omicron a virusului COVID-19 în România, luni, 27 decembrie. Printre pacienți se află și un adolescent de 14 ani. Cele mai multe persoane infectate sunt în Capitală, două sunt în județul Ilfov și una este din Galați.

Până în prezent, în România au fost confirmate 38 de cazuri cu varianta Omicron a virusului SARS-Cov-2.

Valeriu Gheorghiță: „Vaccinarea obligatorie trebuie să rămână o ultimă măsură”

Articolul precedentMarius Budăi (M. Muncii) îi liniștește pe pensionarii români
Articolul următorANPC, după o săptămână de controale în stațiunile turistice: o propunere de suspendare a activității, amenzi, avertismente și oprirea temporară a prestării serviciilor
Andrei NARIȚA
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.