Ion Ștefan, de acum fost ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a predat azi ștafeta către Cseke Attila, într-o ceremonie în care nu a uitat să menționeze de la capăt cu liniuță ce lucruri bune a făcut într-un an și câteva luni de mandat. Cunoscut pentru gafele sale, pe care în parte le-a și purtat cu grație și le-a perpetuat, ministrul cunoscut de o țară întreagă drept „Grindă” a încheiat apoteotic întâlnirea cu succesorul său. Ion Ștefan i-a dăruit actualului ministru al Dezvoltării un borcan cu miere, dar strâns legat tot de una dintre declarațiile sale.

Vă înmânez un borcan cu miere, sper să-l păstrați și să îl dați intact viitorului ministru, astfel ca mierea de la acest minister să rămână cetățenilor”, a spus Ion Ștefan, citat de G4Media, publicație care a dezvăluit și reacția lui Cseke Attila. Potrivit sursei citate, Ion Ștefan le-a spus jurnaliștilor că e vorba de miere de salcâm, iar noul ministru a spus zâmbind că nu împarte mierea cu ziariștii pentru că îndemnul a fost să nu se atingă de ea.

Mierea lui Ion Ștefan a fost în atenția publicului la începutul acestui an, când, la audierea din februarie din comisiile de specialitate, acesta a declarat că toate neregulile pe care le-a găsit în minister au fost transmise organelor de anchetă. „Am sesizat instituțiile statului absolut toate neregulile găsite în minister. La DNA, Poliție, Parchetul General. Neregulile le-am prezentat, dar nu pot să nominalizez. Obiectivul meu este să pun capacul la borcanul cu miere. Important este oprim risipa. De prea mult timp toate aceste contracte pe care le finanțăm au fost sifonate”, spunea acesta. Nu a fost suficient de convingător ce treabă are … mierea cu ministerul, așa că a primit aviz negativ, acest aspect nefiind o piedică pentru ca Ion Ștefan să continue munca la minister până azi. Ulterior, Ion Ștefan a mai spus și că „primarii care au băgat mâna în borcanul cu miere vor merge la DNA”, ceea ce ne face pe toți să stăm încă cu sufletul la gură până când aflăm cine s-a dedulcit.

Articolul precedentFostul ministru Daea povestește experiența sa Covid: „Virusul nu stă la semafor, să ne ferim noi de el prin respectarea regulilor”
Articolul următorDepozitul DGASPC Sector 5, plin de hârtii