Sursa: Facebook

Trenul Regal a fost închiriat pentru o petrecere de 1 Decembrie, eveniment care se desfășoară sub egida „Șpriț și lăutari”.

Distracția a fost anunțată luna aceasta, fiind promisă o petrecere „la rang de artă”, „o incursiune în timp cu TRENUL REGAL, pe ruta București – Sinaia, ce va aminti de zaiafeturile de odinioară”.

După cum era de așteptat, Casa Regală a României nu vede cu ochi buni acest eveniment, Ion Tucă, director al Casei Majestății Sale, aratând pentru Europa Liberă că trenul regal este „un loc sacru”:

Cu Trenul Regal au călătorit patru generații ale familiei regale. Începând cu 2008, au fost 14 călătorii care au avut legătură cu familia regală. Trenul a condus pe Regele Mihai I și pe Regina-mamă Elena în exil, în zilele de 3-6 ianuarie 1948.

Același tren l-a condus pe ultimul drum pe Regele Mihai la 15 decembrie 2017. Ceea ce se întâmplă acum, o călătorie în scop comercial, reprezintă aproape o blasfemie. Trenul Regal îl considerăm un loc sacru, după ce l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum”.

Ulterior, o explicație a apărut pe pagina de Facebook a organizatorilor, unde se precizează că evenimentul are două componente, respectiv „incursiunea în timp cu Trenul Regal, pe ruta București-Sinaia și petrecerea de la Hotel Internațional-Sinaia”, și că acest concept, „Șpriț si Lăutari”, aflat la a 4-a ediție, a propus „un Royal Edition, care va marca importanța Zilei Naționale de 1 Decembrie”.

În prima parte a zilei vom merge intr-un număr restrâns de oameni (80 de persoane) care vor avea parte de o serie de experiențe inedite.
În Trenul Regal turiștii vor avea parte de: Degustări de vinuri si brânzeturi tradiționale Românești alături de interesante relatări despre importanța zilei de 1 Decembrie, dar și despre trecutul Trenului Regal. Separat aceștia se vor bucura și de o masa tradițională românească la Hotel International Sinaia, alături de acordurile celor de la Taraf de Haidouks.

De asemenea, recepția invitaților va avea loc atât în Gara Băneasa cât și în Gara Sinaia unde vor fi serviți tot cu produse traditionale (sampanii, palincă și aperitive), dar si alături de taraf.

Seara, începând cu ora 19:00 vă așteptăm pe toți pentru un MAIN EVENT, la Hiro Herăstrău, unde ne putem bucura într-un număr mare.
Mulțumim invitatiilor care și-au arătat interesul foarte rapid la eveniment și au rezervat rapid locurile pentru Tren și vă așteptăm în număr cât mai mare la Hiro Herăstrău
”.

    Pe de altă parte, o critică a venit și de la Alexandru Muraru, care este consilier al premierului Nicolae Ciucă, subliniind că „închirierea Trenului Regal de către o companie care intenționează să organizeze în vagoanele regale petreceri lăutărești pentru 1 Decembrie” reprezintă o atingere „adusă valorilor istorice”, care „este intolerabilă și trebuie stopată imediat”:

    Am primit cu multă îngrijorare informația potrivit căreia trenul regal care l-a condus pe Regele Mihai pe ultimul drum, la Curtea de Argeş, urmează să găzduiască, cu girul Societății Feroviare de Turism SA, o petrecere cu “muzică lăutărească și brânzeturi fine”, pentru un eveniment privat.

    Casa Regală și opinia publică dezaprobă vehement acest tip de manifestare în trenul în care patru generații ale Familiei Regale au trăit momente istorice. Din acest motiv, îi solicit public ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să intervină urgent și să oprească iminenta ofensă adusă memoriei acestui simbol național al istoriei noastre.

    Organizarea de petreceri cu taraf și muzică lăutărească în Trenul Regal este inacceptabilă într-o societate românească care manifestă un deosebit respect pentru valorile promovate de Familia Regală. Garanțiile date de către organizatorii petrecerii lăutărești, tocmai în anul centenarului încoronării a celui care a comandat trenul, Rege Ferdinand I, nu au nicio valoare, având obligația morală să renunțe la acest demers și apoi să ceară scuze publice pentru tentativa de închiriere a istoriei pentru petreceri lăutărești.

    Ministrul Transporurilor trebuie să înțeleagă faptul că lipsa de reacție într-o asemenea situație înseamnă lipsa de respect pentru Casa Regală și opinia publică generală, lăsând să genereze un precedent periculos pentru simbolistica istorică și identitatea regală”.

    Articolul precedentCurtea de Conturi vrea să afle de ce nu se face colectare selectivă în Hunedoara și cum nu face Supercom SA tratarea deșeurilor la Bârcea Mare
    Articolul următorNiculae Bădălău: de la parlamentar și prefect PSD la inculpat reținut pentru corupție