Senatorul PSD Florian Bodog este de părere că la alegerile parlamentare din 6 decembrie, o parte din cetățenii izolați la domiciliu nu vor putea să voteze, întrucât aceștia nu au niciun fel de act semnat cu DSP prin care să se poată solicita urna mobilă, în afara unui apel telefonic, nesemnificativ în această situație.
„Aceste persoane care se izolează la domiciliu, pe baza unei discuții telefonice cu DSP-urile, nu au niciun act pe baza căruia să poată solicita urna mobilă. Practic, aceste persoane sunt condamnate să nu voteze”, este de părere Florian Bodog, potrivit Mediafax.
De asemenea, Florian Bodog mai spune că social democrații ar fi propus Biroului Electoral Central o procedură simplă prin care cei care se află într-o astfel de situație să poată completa o declarație pe proprie răspundere că sunt contacți ai cazurilor pozitive.
Florian Bodog: „Este inexplicabil de ce au respins această procedură”
„Este o procedură simplă deja practicată pe scară largă. Astfel de declarații se cer tuturor care intră într-o unitate medicală, de exemplu. Avem declarație pe proprie răspundere la deplasarea în localitățile carantinate. Deci e o procedură deja familiară cetățenilor și face parte din practica uzuală a Guvernului. Este inexplicabil de ce au respins această procedură, venind în schimb cu una total nefuncțională. Cum să emită și să trimită DSP 1 milion de decizii de carantină în doar 14 zile. Cei de la DSP nu sunt în stare să răspundă la telefon! Darămite să emită și să transmită 1 milion de decizii în toate cătunele din țară”, mai spune senatorul PSD, Florian Bodog.