După validarea lui Nicușor Dan, cât și a lui Clotilde Armand, vine astăzi rândul validării lui Dominic Fritz, primarul ales al Municipiului Timișoara. Așteptând decizia Tribunalului Timiș mai bine de o lună, de astăzi Dominic Fritz se poate numi, în mod oficial, primarul Timișoarei. Reamintim că acesta a câștigat alegerile locale, detronându-l pe Nicolae Robu, însă ulterior ar fi fost contestat pe motiv de incompatibilitate.
Dominic Fritz: „Sunt, de azi, primar validat definitiv al Timișoarei. Tocmai am vorbit și cu d-na Prefect, care mi-a comunicat că voi fi învestit în funcție vineri, 30 octombrie, la ora 10:00”
„Tribunalul Timiș a respins cele trei apeluri împotriva hotărârii de validare a mandatului meu de primar, prin care se invoca o incompatibilitate între calitatea mea de cetățean european și dreptul de a candida la Primărie. Judecătorii au confirmat legalitatea validării mandatului meu, a candidaturii mele și votul timișorenilor. S-a respins de asemenea cererea de sesizare a Curții Constituționale. Este o victorie nu doar a mea ca persoană, este a timișorenilor care au dat votul lor unui cetățean european. Decizia de azi consfințește acest vot. A învins o idee, a Europei comune, principiul că orice cetățean european are dreptul să participe la alegeri în localitatea în care a ales să stabilească. Este și o victorie pentru toți românii care s-au stabilit în alte state europene și cărora li se recunoaște un drept fundamental, acela de a fi implicați în deciziile privind direcția comunităților în care trăiesc.
Mă bucur imens că Timișoara a deschis un drum care stabilește odată pentru totdeauna ideea Europei comune în care suntem egali în drepturi. Acum chiar: hai să ne apucăm de treabă, Timișoara!”, a scris Dominic Fritz pe contul său de Facebook.
Nicușor Dan începe săptămâna cu dreptul. Curtea de Apel l-a validat