Azi, Cozmin Gușă s-a reîntors oficial în Partidul Social Democrat. Anunțul a fost făcut de primarul Sectorului 1, împreună cu o poză sugestivă în care acționarul Realitatea apare alături de el și de Paul Stănescu. Totodată, același primar Dan Tudorache a pus și o poză cu adeziunea semnată de Gușă, la Organizația PSD Sector 1.
„Prieteni vechi, proiecte noi, muncă în echipă. #1pentrutoti,#ReusimImpreuna#CozminGusa#PaulStanescu”, este textul care însoțește fotografia.
Gușă nu a fost chiar oricine în PSD, ci a deținut funcția de secretar general timp de aproape doi ani, în perioada lui Adrian Năstase. Ulterior și-a dat demisia și a intrat în PD-ul lui Traian Băsescu, căruia i-a și fost șef de campanie. Un an mai târziu, ca un adevărat om politic, Cozmin Gușă și-a făcut propria formațiune politică – Partidul Inițiativa Socială, care după șase ani a fost absorbit de UNPR.