Brexitul și-a arătat și cealaltă față a „monedei”, astfel că miniștii din Marea Britanie se văd puși în situația de a analiza o posibilă relaxare a regulilor privind imigrația, relatează Reuters, citat de Agerpres. Concret, discuțiile ar trebui să rezolve criza șoferilor de camion, venită pe fondul presiunilor crescute ale lanțurilor de supermarketuri, susține cotidianul The Times.
Potrivit unei surse guvernamentale citate de The Times, este posibil să fie urgentată o revizuire a listei cu profesii în care există un deficit de mână de lucru, dând angajatorilor o mai mare flexibilitate pentru a angaja muncitori din străinătate. Astfel, ar putea fi o solușie pentru deficitul de şoferi de camion estimat la 100.000 de persoane.
Vineri, cotidianul Financial Times a dezvăluit, la rândul său, că mai mulţi miniştri le-au spus companiilor să angajeze muncitori britanici ca răspuns la criza gravă de şoferi de camion, însă majoritatea retailerilor, cafenelelor şi restaurantelor din Marea Britanie au dificultăţi în răspunde la o criză de forță de muncă, atât în privința şoferilor de camion, cât și a personalului din industria alimentară. Iar criza este generată de Brexit, dar și pandemia Covid.
Criză de forță de muncă în transporturi, la nivel extins
Aceasta nu este o problemă care afectează numai Marea Britanie, SUA şi alte state europene având şi ele un deficit de şoferi de camion, însă situaţia a fost înrăutăţită de Brexit, susţin reprezentanţii mediului de afaceri.
De altfel, ieşirea din Uniunea Europeană a însemnat pentru Marea Britanie pierderea unui număr mare de angajați. Potrivit unor estimări guvernamentale, peste 50.000 de emigranţi au plecat din Marea Britanie numai în al doilea semestru al anului trecut, iar pentru acest an se estimează un număr și mai mare. Înainte de Brexit, până la un sfert din personalul din industria ospitalităţii din Marea Britanie (38% în cazul firmelor din Londra) era reprezentat de cetăţeni din UE, estimează firma de consultanţă KPMG, citat de Agerpres.