Șoseaua ocolitoare a orașului prahovean Azuga va avea o poarte de traseu realizată pe piloni, sub forma de viaduc. Proiectul are încă o mulțime de necunoscute, la fel cum se întâmplă și cu proiectul de la Comarnic. 

„Aşteptăm ca proiectantul să vină cu mai multe propuneri de traseu pentru acest proiect. Din cauza configuraţiei zonei, sunt tronsoane unde este greu de găsit o soluţie tehnică. Un exemplu este la ieşirea din Azuga, după gară. N-ar fi exclus să fie propusă construirea unui viaduct, va trebui să vedem şi care sunt costurile aferente. Probabil că proiectul va fi împărţit în trei sau patru zone, astfel încât să se asigure un ritm de lucru cât mai bun”, a anunțat Cristian Apostol, vicepreședintele Consiliului Județean Prahova. 

Cea mai complicată lucrare din pachetul de șosele ocolitoare ale orașelor de pe Valea Prahovei este cea de la Comarnic. Aici pe un spaţiu relativ redus ar trebui să încapă DN1, calea ferată, viitoarea şosea de centură şi viitoarea autostradă Ploieşti-Comarnic-Braşov. 

În scenariul în care s-ar decide ca ambele investiţii noi să fie realizate la vest de drumul naţional, e luată în calcul o variantă ca o parte din viitoarea autostradă să fie tot sub formă de viaduct, însă asta ar presupune să se construiască pe albia majoră a râului Prahova. 

Există şi o variantă de traseu pentru viitoarea autostradă prin est, cu un tunel sau o înşiruire de tuneluri care să se întindă pe circa şase kilometri pe raza oraşului Comarnic, potrivit scenariilor actuale analizate de autorităţi.

Articolul precedentVioleta Alexandru, după ce a fost arătată cu degetul de Florin Cîțu: „A fost absent în loc să ajute”
Articolul următorPrimarul din Prahova, inculpat într-un dosar de fraudă electorală, plasat în arest la domiciliu
Cristina IANCU
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...